Dosarul Revoluției, un parcurs lung și sinuos prin sistemul judiciar românesc

Dosarul „Revoluției” s-a plimbat peste patru ani între instanțele și parchetele bucureștene pe motive de procedură.

În prima fază, Ion Iliescu a fost trimis în judecată de Parchetul Militar în aprilie 2019, însă dosarul a fost restituit la Parchet peste doi ani de către judecătorii de la ICCJ, fiind invocată existența unor nereguli în rechizitoriu.

Instanța supremă a decis atunci excluderea din materialul de urmărire penală a mai multor probe, printre care „declarații” ce conțin relatările făcute de Gelu Voican Voiculescu și Ion Iliescu în fața Comisiei senatoriale, rapoarte ale Parlamentului, un punct de vedere de la SRI sau documente de arhivă de la MApN.

În august 2022, fostul procuror general Gabriela Scutea anunța retrimiterea la Instanța supremă a dosarului Revoluției, după refacerea rechizitoriului de către procurorii militari.

„Nu știa Gabriela Scutea că ÎCCJ nu avea competența să-l judece pe Ion Iliescu? Altă întrebare retorică”, se întreabă publicația Adevărul într-o opinie.

După șase luni, un judecător de cameră preliminară de la Instanța supremă a decis că nu este de competența acestei instanțe să judece acest dosar și l-a trimis la Curtea de Apel Bucureşti.

„De ce instanța supremă nu s-a spălat pe mâini din prima clipă când a avut dosarul pe masă? Întrebare retorică”, mai scrie publicația menționată.

Sursa citată mai arată că într-un „comunicat din seara zilei de 22 decembrie la postul național de televiziune se vede limpede că soarta Ceaușiștilor, anume executarea lor, era pecetluită de Iliescu și grupul său imediat după acapararea puterii: „Este o ultimă zvârcolire a acestei fiare încolțite care lovește și înainte de moarte (…) și care a reușit să producă noi tragedii, noi dureri, noi victime.””

Ion Iliescu, acuzat de dezinformare și amplificarea psihozei teroriste

Conform rechizitoriului, Ion Iliescu, în calitate de șef de stat și de guvern, președinte al CFSN și al Consiliului Militar Superior, cu intenție, urmărind obținerea legitimității populare, menținerea și consolidarea puterii politice deținute începând cu ziua de 22 decembrie 1989, ora 16,00, a indus în eroare opinia publică în mod constant, repetat, sistematic, prin aparițiile sale televizate și emiterea de comunicate (mecanism de exercitare a puterii de stat) și și-a asumat, în intervalul 22 – 30 decembrie 1989, operațiunea sistematică de inducere în eroare a opiniei publice exercitată de cadrele militare cu funcții de conducere ale MApN.

Aceste fapte au avut drept consecințe generarea și amplificarea psihozei generalizate a terorismului, psihoză cauzatoare de numeroase situații de foc fratricid generalizat și astfel, în intervalul 22 – 30 decembrie 1989 au survenit 857 decese, 2.382 răniri de persoane, 585 privări grave de libertate cu încălcarea regulilor generale de drept internațional și 409 cazuri de suferințe mari.

De asemenea, aceleași fapte ale lui Ion Iliescu au generat, pentru intervalul 22 decembrie, orele 16,00 – 30 decembrie 1989, o stare de pericol iminent și grav pentru existența unei părți însemnate a populației civile, de pe întregul teritoriu al României, susțin procurorii.

„Cine a mai vorbit, înaintea lui Iliescu, despre teroriști? Nimeni altul decât Nicolae Ceaușescu. După întoarcerea din vizita la Teheran, într-un discurs televizat din 20 decembrie, dictatorul a declamat că la Timișoara au acționat „grupuri antinaționale, teroriste“ și că „cercuri reacționare și agenturi de spionaj străine“ au încercat să destabilizeze țara.

Dezinformările începând cu după-amiaza zilei de 22 decembrie prin intermediul televiziunii române „libere” au întrecut cu mult paranoia lui Ceaușescu. Toate mesajele către țară ale cerberilor din televiziune nu puteau trece fără girul lui Iliescu”, mai transmite Adevărul.