Elevii cu medii de peste 9,50 vor primi burse de merit

Bursa de merit este acordată cu condiția ca elevul beneficiar să fi fost promovat la toate disciplinele și să fi obținut media 10 sau calificativul „foarte bine” la purtare la finalul anului școlar anterior.

Elevii de gimnaziu și liceu care au avut medii generale egale sau mai mari de 9,50 în anul școlar anterior vor primi bursa de merit în anul școlar 2024-2025, conform metodologiei privind acordarea burselor elevilor, publicată recent în Monitorul Oficial.

În mod excepțional, bursele de merit pentru clasa a V-a se acordă elevilor care au obținut o medie a notelor din primele două intervale de învățare ale anului școlar în curs, egală sau mai mare de 9,50. Această medie se calculează ca medie aritmetică, cu două zecimale, fără rotunjire, a notelor obținute la toate disciplinele în primele două intervale de învățare ale anului școlar în curs.

Listele cu elevii din clasa a V-a care beneficiază de bursa de merit sunt stabilite în luna ianuarie a anului calendaristic următor anului în care au fost obținute rezultatele școlare menționate. Bursa se plătește începând cu luna februarie, pentru drepturile aferente lunii ianuarie, și continuă până la sfârșitul cursurilor din acel an școlar.

Pentru elevii de clasa a IX-a, bursa de merit se bazează pe media de admitere în învățământul liceal sau profesional și dual, care trebuie să fie egală sau mai mare de 9,50.

Cuantumul bursei de merit în anul școlar 2024-2025

Pentru anul școlar 2024-2025, cuantumul minim al burselor de merit este de 450 lei pe lună.

Consiliile de administrație ale unităților de învățământ pot suplimenta valoarea burselor în funcție de:

a) sumele alocate de autoritatile administratiei publice locale;

b) alte venituri obtinute potrivit legii.

Bursele pentru elevii din învățământul preuniversitar de stat sunt finanțate din bugetul Ministerului Educației, cu excepția învățământului liceal militar. Bursele pentru elevii din învățământul liceal militar sunt asigurate de Ministerul Apărării Naționale.

elevi, școală
SURSA FOTO: Dreamstime

Cum se acordă bursa de merit

„Art. 7 (1) Numărul burselor de merit cumulate cu numărul burselor de reziliența se acordă pentru minimum 30% din elevii din fiecare clasa de gimnaziu și liceu, inclusiv învățământ profesional și dual, dintr-o unitate de învățământ preuniversitar.

(2) Bursele de merit se acordă după cum urmează:
a) elevilor din fiecare clasa de gimnaziu și liceu dintr-o unitate de învățământ preuniversitar, mai puțîn elevii din clasa a V-a și elevii din clasa a IX-a, cu medii generale pe anul școlar anterior egale sau mai mari de 9,50; în situația în care prin aplicarea procentului de 30% nu sunt cuprinși toți elevii cu medii generale anuale mai mari sau egale cu 9,50, lista va fi extinsă pentru a-i cuprinde și pe aceștia;

b) elevilor din fiecare clasa a V-a dintr-o unitate de învățământ preuniversitar, cu media primelor două intervale de învățare din anul școlar în curs mai mare sau egală cu 9,50; în situația în care prin aplicarea procentului de 30% nu sunt cuprinși toți elevii cu medii mai mari sau egale cu 9,50, lista va fi extinsă pentru a-i cuprinde și pe aceștia;

c) elevilor din fiecare clasa a IX-a dintr-o unitate de învățământ preuniversitar, cu medii de admitere în învățământul liceal sau profesional și dual egale sau mai mari de 9,50; în situația în care prin aplicarea procentului de 30% nu sunt cuprinși toți elevii cu medii de admitere mai mari sau egale cu 9,50, lista va fi extinsă pentru a-i cuprinde și pe aceștia;

d) elevilor de gimnaziu și liceu, inclusiv învățământ profesional și dual, care au obținut premiile I, ÎI sau III la etapele județene ale olimpiadelor școlare recunoscute de Ministerul Educației, premiul I la etapele naționale ale concursurilor/ competițiilor școlare și extrașcolare, recunoscute de Ministerul Educației, elevilor care au obținut medalia de aur/locul I la campionatele naționale organizate de federațiile sportive naționale olimpice/probe olimpice”.

Când intră bursa de merit

Bursele de merit se acordă în fiecare an școlar, pe data de 20 a fiecărei luni, pe durata cursurilor școlare, inclusiv în perioada pregătirii practice și în timpul pregătirii și susținerii evaluării naționale de către absolvenții clasei a VIII-a, precum și în perioada primei sesiuni a examenului național de bacalaureat sau a examenului de certificare a calificării profesionale, până la comunicarea rezultatelor finale, cu condiția ca elevii bursieri să participe la examene.

În mod excepțional, bursele de merit se acordă și în perioada pregătirii și susținerii evaluării naționale de către absolvenții clasei a VIII-a, în timpul primei sesiuni a examenului național de bacalaureat sau a examenului de certificare a calificării profesionale, până la comunicarea rezultatelor finale, inclusiv pentru elevii bursieri care nu s-au prezentat la examene din motive medicale.

Acte necesare pentru bursa de merit

Bursele de merit bazate pe medie se acordă la propunerea profesorului diriginte, fără a fi necesară depunerea unei cereri.

Profesorul diriginte va trimite la secretariatul unității de învățământ lista cu elevii propuși pentru bursele de merit și de reziliență pe baza mediei, în primele 25 de zile calendaristice de la începerea cursurilor anului școlar pentru elevii din clasele VI—XII, și în primele 15 zile calendaristice ale lunii ianuarie pentru elevii din clasa a V-a.

Bursele de merit bazate pe rezultatele obținute la competiții și concursuri școlare sau extrașcolare, atestate prin documente școlare sau copii ale diplomelor, certificate pentru conformitate cu originalul de către unitatea de învățământ, se acordă elevilor pe baza unei cereri depuse de părinți/reprezentanții legali/elevul major, în primele 25 de zile calendaristice de la începutul anului școlar sau în termen de 15 zile calendaristice de la obținerea premiului pentru elevii din anii terminali, conform art. 7 alin. (14).

Rezultatele la campionatele naționale organizate de federațiile sportive naționale olimpice/probe olimpice care stau la baza acordării burselor de merit trebuie să fie atestate prin copie a diplomei de loc I și o adeverință de la federația sportivă națională relevantă, însoțită de un extras din calendarul competițional.

Profesorul diriginte asistă elevii majori, părinții/reprezentanții legali ai elevilor minori și coordonează procesul de depunere a documentelor necesare pentru acordarea burselor.

„Art. 8 (6) Etapele stabilirii listei cu elevii care vor beneficia de burse de merit și de reziliența sunt:

a) stabilirea numărul de bursieri prin calcularea procentului

de 30% (cu rotunjire în sus) din efectivul clasei;

b) întocmirea listei beneficiarilor de burse de excelență olimpică I și ÎI (dacă există);

c) întocmirea listei beneficiarilor burselor de merit acordate pe baza rezultatelor la competiții (dacă există);

d) întocmirea listei beneficiarilor de burse de merit pe baza mediei generale — toți elevii cu medii generale egale sau peste 9,50, fără cei de la lit. b) și c);

e) se stabilește numărul de elevi beneficiari de burse de reziliența, scăzând numărul de elevi de pe lista de la lit. d) din numărul obținut la lit. a);

f) în cazul în care numărul de la lit. e) este mai mare că 0 se completează lista de la lit. d) cu elevii cu medii generale egale sau mai mari cu 7, în ordine descrescătoare, până se atingenumarul de la lit. a)”.

Cum se calculează bursa de merit

Pentru lunile din anul școlar in care sunt vacante, calculul burselor de merit se face astfel:

(CmB/NZL) x (NZL – NZV), unde: CmB = cuantumul minim al bursei, stabilit prin lege/ordin de ministru;

NZL = număr de zile lucrătoare din luna respectivă;

NZV = număr de zile de vacanta din luna respectivă.

În acest calcul, sărbătorile legale și zilele declarate libere prin lege sunt considerate zile lucrătoare.

La câte absențe nu se mai acordă bursă de merit

Bursa de merit se acordă cu condiția ca elevul să fie promovat la toate disciplinele și să fi obținut media 10 la purtare sau calificativul „foarte bine” la purtare la finalul anului școlar anterior.

În cazul în care elevii acumulează 10 sau mai multe absențe nemotivate într-o lună, nu vor primi bursa de merit pentru acea lună. Dacă absențele sunt cauzate de motive medicale, elevul sau părintele/reprezentantul legal trebuie să prezinte documentele justificative în termen de 7 zile de la reluarea activității, pentru a restabili dreptul la bursă.

Dacă, din cauza momentului efectuării plății, nu a fost posibilă acordarea bursei în urma motivării absențelor din luna respectivă, plata acesteia va fi efectuată împreună cu bursa pentru luna următoare.

Acordarea bursei încetează în cazul pierderii calității de elev, conform legislației în vigoare.

Sumele alocate pentru bursele elevilor sunt neimpozabile și nu sunt luate în considerare la calculul venitului mediu net lunar pe membru de familie, necesar pentru obținerea venitului minim garantat și pentru alte beneficii sociale.