România va scădea anul viitor zece poziţii, ajungând pe locul 55, într-un top al Băncii Mondiale (BM) privind cele mai favorabile condiţii pentru dezvoltarea afacerilor, în urma unor ţări precum Bulgaria, Azerbaidjan, Botswana sau statele Baltice.
Potrivit celei mai recente ediţii a raportului „Doing Business”, România va ajunge de pe locul 45 în acest an pe 55 din 183 în clasamentul statelor care oferă cele mai bune condiţii de dezvoltare a afacerilor.
Raportul BM cuprinde 183 de economii şi se bazează pe datele de la 1 iunie 2009.
În afara unor state dezvoltate, precum Singapore (locul 1), Noua Zeelandă (2), SUA (4), Marea Britanie (5) sau Franţa (31), România este surclasată atât de unele ţări central şi est-europene, precum cele baltice, Slovacia (poziţia 42), Bulgaria (44) şi Ungaria (47), cât şi de state mai puţin dezvoltate, cum ar fi Azerbaidjan (38) sau Botswana (45).
În raportul publicat în septembrie 2008, Banca Mondială plasa România pe locul 47, aceeaşi poziţie ca în anul precedent.
Doar o reformă favorabilă
România a realizat în perioada 2008-2009 mai multe reforme, dar doar una a contribuit la îmbunătăţirea condiţiilor pentru dezvoltarea afacerilor, respectiv cea referitoare la înregistrarea proprietăţilor, unde se situează pe poziţia 92 în clasamentul Băncii Mondiale.
În Estul Europei şi Centrul Asiei au existat nouă economii care au relaxat procedura de registrare a proprietăţilor, printre care şi Belarus, Moldova şi Macedonia.
România şi Macedonia au introdus limită în timp pentru înregistrare, ceea ce a dus la reducerea perioadei necesare cu 35 de zile şi, respectiv, 8 zile. Astfel, în România sunt necesare 48 de zile pentru a trece de cele opt proceduri necesare pentru înregistrarea unei proprietăţi, iar costul total suportat este în medie de 1,3% din valoarea proprietăţii.
Trei măsuri dăunătoare
Pe de altă parte, România a realizat trei reforme care au contribuit la îngreunarea dezvoltării afacerilor, respectiv pentru plata taxelor, pentru permisele de construcţie şi închiderea unei afaceri.
202 ore ca să plăteşti toate impozitele în România
Cel mai slab cotat capitol, în raportul prezent, este cel al plăţii taxelor şi impozitelor, România situându-se pe locul 149, fiind nevoie de 202 ore pe an pentru plata celor 113 impozite pe an. Astfel, rata impozitării este de 44,6% din profit.
De altfel, România este întrecută la numărul de taxe care trebuie plătite doar de Ucraina, unde există 147 de impozite. La polul opus al clasamentului se situează statele Maldive şi Qatar, care percep o singură taxă.
Permis de construcţie – abia în 243 de zile
România ocupă poziţia 91 în topul în funcţie de condiţiile pentru permisele de construcţii, unde există 17 proceduri, care durează 243 de zile. Statul se află printre economiile care au făcut mai dificil obţinerea permiselor de construcţie, prin majorarea taxelor necesare pentru aprobări. Alte state care au adoptat aceeaşi măsură sunt Noua Zeelandă şi Insulele Solomon.
În ceea ce priveşte închiderea unei afaceri, România se situează tot pe locul 91, în condiţiile în care această procedură durează 3,3 ani.
„România a îngreunat parcurgerea procedurilor de insolvenţă prin majorarea costului. Un amendament din noiembrie 2008 la legea insolvenţei cere ca 1,5% din suma recuperată prin fiecare procedură să meargă la un fond de despăgubire pentru cheltuielile administratorilor insolvenţei. Scopul este de a asigura că administratorii sunt plătiţi chiar dacă datornicul nu are active. Această reformă reduce suma pe care creditorii o recuprează în cazuri în care compania are active şi majorează ineficienţa în cazurile unde sunt disponibile puţine active sau chiar deloc”, se menţionează în raportul Băncii Mondiale.
Totuşi, România s-a plasat în prima jumătate a clasamentului la alte cinci capitole, performanţe mai bune fiind înregistrate pentru începerea unei noi afaceri (locul 42), protejarea investitorilor (locul 41), comerţul exterior (46), aplicarea contractelor (55) şi acordarea unui credit (15).
Cele mai multe reforme în Estul Europei şi Centrul Asiei
Raportul Băncii Mondiale arată că economiile din Estul Europei şi Centrul Asiei, regiunea cea mai afectată de criză, au fost cele mai active în domeniul reformelor, pentru al şaselea an la rând. Astfel, 26 din cele 27 de state din regiune şi-au reformat reglementările privind mediul de afaceri în cel puţin unul dintre domeniile incluse în raportul „Doing Business”.
În 2004 – 2006, cele zece state care au aderat la Uniunea Europeană au realizat 84 de reforme, reprezentând 60% din totalul schimbările din regiune.
Începând din 2004, s-au deschis birouri de credit pentru sectorul privat în 16 state din regiune, astfel încât 94% din adulţii din Serbia, 77% din cei din Croaţia şi 30% din populaţia din Kazahstan şi România au în prezent o istorie a creditării, deşi în urmă cu cinci ani nicio persoană nu avea.
Pe de altă parte, România s-a situat la locul 113 în ceea ce priveşte condiţiile angajării forţei de muncă.
Analiştii Băncii Mondiale au inclus în raport zece indicatori în funcţie de care au realizat clasamentul – începerea unei afaceri, obţinerea de licenţe de construcţii, angajarea de salariaţi, înregistrarea proprietăţii, obţinerea de credite, protejarea investitorilor, plata taxelor, comerţul exterior, punerea în aplicare a contractelor şi închiderea unei afaceri.
SURSA: Mediafax