Ilie Bolojan, președintele interimar al PNL, a afirmat că după alegerile parlamentare, nu va mai fi posibilă o coaliție formată din două partide, ci se poate ajunge chiar la trei sau patru partide.
Întrebat în ce condiții ar accepta postul de premier al României, Ilie Bolojan a spus:
”Trebuie să fim corecţi. Va fi un vot în alegerile de duminică. Cei care cred că aceste valori liberale vor să aibă o greutate mai mare, într-o posibilă guvernare, trebuie să fie conştienţi că pentru asta înseamnă vot pentru PNL.”
Ilie Bolojan, despre o coaliție din două partide
Președintele interimar al PNL este ferm convins că, având în vedere actuala configurare a scenei politice, nu va mai fi posibilă formarea unei coaliții între doar două partide. Potrivit lui, este posibil să se ajungă la o coaliție de trei sau chiar patru partide.
”Cu siguranţă va trebui formată o coaliţie. E foarte puţin probabil, datorită pulverizării, să se mai facă coaliţii de două partide. E foarte posibil să avem coaliţii de trei partide, de patru partide.
Vă daţi seama ce complicată este această chestiune. Şi aşa partidele noastre nu au durată de viaţă, în coaliţii, mai mari de un an-doi, vedeţi ce se întâmplă”, a declarat acesta la Antena 3 CNN.
Ilie Bolojan a subliniat că, pentru a obține rezultate într-un guvern de coaliție, indiferent cine va fi premier, este esențial să existe măsuri clare, negociate în prealabil, cu termene precise.
Liberalul a explicat că, în absența unei cronologii foarte clare și a unor detalii precise despre textele de lege, riscul ca viitoarea coaliție să nu funcționeze corect este foarte mare, având în vedere afectarea intereselor diferite ale fiecărui partid.
”Altfel, datorită afectării diferitelor interese ale fiecărui partid, dacă nu există o cronologie foarte clară, inclusiv detalii legate de texte de lege, în viitoarea coaliţie, riscul să iasă prost e foarte mare.
Deci a accepta un post, oricare post, fie că eşti premier sau ministru, fără să ai garanţia unei susţineri, fără să ai garanţia unui plan de măsuri şi a unei conştientizări că avem o mare responsabilitate, ar fi o chestiune de neseriozitate şi eu pot să arunc acum, înainte de campanie, tot felul de chestiuni, dar trebuie să mă mai văd cu dumneavoastră şi cu oamenii pe stradă”, a afirmat el.
În timpul campaniei electorale, Elena Lasconi, candidatul USR în turul al doilea al alegerilor prezidențiale, a menționat numele lui Ilie Bolojan ca posibilă opțiune pentru funcția de premier.
Lecțiile învățate de PNL după votul de duminică
Recent, într-o emisiune la ProTV, moderată de Andreea Esca, Ilie Bolojan a explicat că votul românilor în alegerile recente a fost, în mare măsură, unul de protest, alimentat de neîncrederea în clasa politică. Potrivit acestuia, acest tip de vot reflectă nemulțumirea generală a alegătorilor față de lipsa de transparență și de reformele necesare în politica românească.
Bolojan a subliniat că, pentru a evita perioade dificile pentru România, este esențial ca politicul să recunoască necesitatea unei reforme adânci, iar partidele să își reformeze conducerea astfel încât să răspundă eficient și corect cerințelor cetățenilor.
Liderul PNL a mai adăugat că viitorul Parlament va fi un reflex al acestui vot de protest și va juca un rol crucial în formarea unui guvern funcțional. În acest context, PNL își propune să contribuie semnificativ la reforma statului și să construiască un mediu politic mai responsabil, orientat spre binele și interesele cetățenilor. Mai multe puteți citi aici.