Ministrul Muncii a vorbit despre condițiile pentru rămânerea în activitate a pensionarilor
Ministrul Muncii, Simona Bucura Oprescu, a oferit clarificări cu privire la categoriile de români care pot opta pentru continuarea activității profesionale și la condițiile pe care aceștia trebuie să le îndeplinească.
”Apreciem că persoanele asigurate în sistemul public de pensii care îndeplinesc condițiile de înscriere la pensie pentru limită de vârstă, respectiv vârsta standard de pensionare şi stagiul minim de cotizare contributiv prevăzute lege, au un drept de opțiune, respectiv acela de a opta pentru continuarea activității în baza aceluiași contract individual de muncă/raport de serviciu, până la împlinirea vârstei de 70 de ani. Lipsa acestui demers de a opta pentru continuarea activității în baza aceluiași contract de muncă duce la încetarea de drept a contractului individual de muncă, în condițiile prevăzute de Legea nr. 53/2003 – Codul Muncii și solicitarea deschiderii dreptului de pensie”, a explicat ministrul Muncii, Simona Bucura-Oprescu.
Este important de subliniat că, în cazul în care o persoană optează pentru continuarea activității cu acordul anual al angajatorului până la vârsta de 70 de ani, folosind același contract de muncă sau raport de serviciu, nu poate solicita pensia pentru limită de vârstă. Totuși, conform articolului 19 alineatul (2) din normele de aplicare a legii, prevederile articolului 46 alineatul (2) din lege nu se aplică persoanelor care, după înscrierea la pensie pentru limită de vârstă, continuă să lucreze la vârsta standard de pensionare în baza unui alt contract individual de muncă sau raport de serviciu, chiar și la un alt angajator.
Prin continuarea activității folosind același contract de muncă după îndeplinirea condițiilor de pensionare, fără a cumula pensia cu salariul, asiguratul are dreptul la punctele de stabilitate acordate conform articolului 85 alineatul (3) din Legea nr. 360/2023.
Când trebuie să se hotărască pensionarul că vrea să continue activitatea
”Având în vedere că prevederile alineatului (2) fac trimitere la alineatul (1), care reglementează acordarea pensiei pentru limită de vârstă la îndeplinirea cumulativă a condițiilor de stagiu minim (contributiv) și vârstă standard de pensionare reglementate de Legea nr. 360/2023; alineatul (2) al art. 46 din Legea nr. 360/2023 intră în vigoare începând cu data de 1 ianuarie 2024, alineatul (1) al art. 46 din Legea nr. 360/2023 intră în vigoare cu data de 1 septembrie 2024, considerăm că prevederile art. 46 alin. (2) din Legea nr. 360/2023 se aplică astfel: persoanele asigurate în sistemul public de pensii care îndeplinesc condițiile de înscriere la pensie pentru limită de vârstă, respectiv vârsta standard de pensionare și stagiul minim de cotizare contributiv prevăzute în anexa nr. 5 la Legea nr. 360/2023, începând cu data intrării în vigoare a legii, respectiv cu data de 1 septembrie 2024, pot opta pentru acordarea pensiei pentru limită de vârstă sau continuarea activității, până la împlinirea vârstei de 70 de ani, în condițiile prevăzute de art. 46 alin. (2) din legea menționată”, a mai explicat Simona Bucura Oprescu.
Ministrul Muncii a precizat că prevederile articolului 46 alineatul (2) din lege nu se aplică persoanelor care, după ce se înscriu la pensie pentru limită de vârstă, continuă să lucreze în baza unui alt contract individual de muncă sau raport de serviciu la același angajator sau chiar la un angajator diferit. Ea a adăugat că, în momentul în care aceste persoane depun cererea pentru obținerea pensiei pentru limită de vârstă, li se cere o adeverință emisă de angajator, care să ateste că acestea nu au optat să continue activitatea până la vârsta de 70 de ani.
Este de menționat că acest document nu mai este necesar după ce persoana împlinește vârsta de 70 de ani. Mai mult, ministra a subliniat că articolul 46 alineatul (2) din Legea nr. 360/2023 se referă la deschiderea dreptului de pensie în cazul în care persoana optează pentru a primi pensia, în timp ce regulile privind cumulul pensiei cu veniturile sunt stipulate la articolul 118 din Legea nr. 263/2010 și la articolul 105 din Legea nr. 360/2023.