Condițiile care ne pot întoarce la normalitate. Ce trebuie să facem

teste COVID-19

Sursă foto: INQUAM Photos, Octav Ganea

Un virusolog italian a vorbit despre cele trei condiții care ne-ar putea întoarce la normalitate. Acesta este virusologul care a implementat activitatea de testare masivă a populaţiei pentru COVID-19 în Veneto.

Care sunt cele trei condiții pe care lumea trebuie să le respecte pentru a reveni la normalitate

Înainte de a relaxa măsurile de izolare trebuie să ştim numărul aproximativ real al cazurilor de infectare, inclusiv pe grupe de vârstă, iar după ce vom afla care este ‘incidenţa’ virusului în fiecare regiune şi vom putea estima astfel că riscul este scăzut, numai atunci ne putem gândi la o revenire la normalitate, explică Andrea Crisanti.

Apoi, toată lumea va trebui să poarte măşti şi mănuşi, să se aplice măsurile pentru detectarea persoanelor pozitive şi a contacţilor acestora şi să „se creeze o forţă de reacţie rapidă pentru cazurile în care se identifică un focar şi să se realizeze testări masive”, mai notează virusologul italian, în opinia căruia „numai combinând aceste măsuri se va putea convieţui cu virusul”.

Ce spune virusologul despre dezvoltarea anticorpilor față de coronavirus

Vorbind despre testele serologice care arată dezvoltarea anticorpilor faţă de noul coronavirus, Andrea Crisanti a spus că nu are încredere în acestea, întrucât în cadrul analizelor efectuate în Veneto multe au dat rezultate fals negative.

El a calificat drept o ‘prostie’ folosirea acestor teste pentru aşa-numitele certificate de imunitate, admiţând însă că ele pot avea o valoare pentru estimarea nivelului de extindere a epidemiei, întrucât prin aceste teste pot fi totuşi descoperite persoane asimptomatice pozitive.

Încălzirea vremii va opri propagarea coronavirusului?

Cât despre posibilitatea ca încălzirea vremii să stopeze propagarea noului coronavirus, el a apreciat că nu sunt indicii că s-ar putea produce acest lucru, însă observaţiile din sudul Italiei – zonă cu temperaturi mai ridicate – şi comportamentul altor coronavirusuri ar putea lăsa să se întrevadă o „diminuare a capacităţii de transmitere”.