Întreaga conducere a Aeroportului Internaţional "Traian Vuia" din Timişoara va fi destituită dacă ancheta Comisiei Europene va găsi România vinovată de acordarea de ajutoare de stat în cazul contractelor semnate cu Wizz Air, a anunţat, sâmbătă, la Timişoara, ministrul Transporturilor, Anca Boagiu.
Comisia de concurenţă a Comisiei Europene a declanşat o anchetă pentru a verifica dacă facilităţile acordate celei mai mari companii aeriene low cost din Europa, Wizz Air, reprezintă sau nu ajutor de stat mascat, lucru interzis de legislaţia comunitară.
"Nu vreau să mă antepronunţ în acest caz. Ca proprietar al acestui aeroport, am decis să sprijinim investigaţia Comisiei Europene. Dacă se va dovedi că schema folosită pentru acordarea facilităţilor încalcă legislaţia vom anunţa schimbarea conducerii", a declarat ministrul Anca Boagiu.
Oficialul Transporturilor a mai spus că, asemeni tuturor aeroporturilor, şi cel din Timişoara îşi face propria politică de creştere a fluxului de călători şi de profit.
"Dacă schema la care se face referire se aplică, vom merge până la schimbarea întregii conduceri a Aeroportului", a concluzionat Boagiu.