AMEPIP, în criză: Conducerea și-a depus demisia. Mihai Precup devine victima birocrației

mihai precup

SURSA FOTO: Facebook

AMEPIP, în criză. Întreaga conducere și-a depus demisia, iar Mihai Precup devine o victimă a birocrației. Ce urmează pentru organizație în fața acestui colaps?

Update: Șefii AMEPIP și-au depus demisiile marți, după dezvăluirile Economedia privind conflictul de interese. Guvernul va emite tot astăzi deciziile de eliberare din funcție.

Guvernul a confirmat oficial că conducerea AMEPIP a demisionat și că va fi demarată selecția pentru o nouă echipă managerială a instituției. Conducerea interimară a instituției va fi asigurată de Ciprian Hojda.

Întreaga conducere a AMEPIP și-a depus demisia

„Conducerea Agenției pentru Monitorizarea și Evaluarea Performanțelor Întreprinderilor Publice (AMEPIP) și-a prezentat demisia, urmând să fie organizată selecția pentru o nouă echipă managerială a instituției.

Președintele AMEPIP Mihai Precup, vicepreședinții Ciprian Hojda și Victor Moraru și-au înaintat astăzi demisiile la Secretariatul General al Guvernului, urmând să fie publicate în Monitorul Oficial deciziile de eliberare din funcție.

Cei trei membri ai conducerii AMEPIP au luat această decizie atât pentru a menține relația de credibilitate între Guvernul României și instituțiile europene, cât și pentru a nu exista vreun risc cu privire la aprobarea cererii de plată numărul 3 din Planul Național de Redresare și Reziliență de către Comisia Europeană.

Un nou proces de selecție va fi organizat pentru alegerea și numirea unei noi conduceri. Coordonatele și mecanismul acestui proces de selecție sunt stabilite împreună cu reprezentanții Comisiei Europene și aprobate de Guvern prin Hotărârea nr. 617 din 2023 privind organizarea și funcționarea Agenției pentru Monitorizarea și Evaluarea Performanțelor Întreprinderilor Publice. Acest act normativ a fost validat de Comisia Europeană, înainte de adoptare, în contextul consultărilor permanente pe care Guvernul României le are cu partenerii europeni în aplicarea Planului Național de Redresare și Reziliență.

Pentru a asigura continuitatea activității și funcționalitatea AMEPIP, ținând cont de perioada legală de preaviz și în condițiile organizării procesului de selecție pentru o nouă echipă managerială, conducerea interimară a instituției va fi asigurată de Ciprian Hojda.

Agenția pentru Monitorizarea și Evaluarea Performanțelor Întreprinderilor Publice funcționează în subordinea Guvernului și în coordonarea prim-ministrului, prin Secretariatul General al Guvernului.

AMEPIP are rolul de a elabora politica de proprietate a statului, care se aprobă prin lege, la propunerea Guvernului, de a coordona și monitoriza implementarea acțiunilor și politicilor de guvernanță corporativă la nivelul autorităților publice tutelare, respectiv de a aplica sancțiuni pentru abaterile identificate.

Prin operaționalizarea AMEPIP, România a făcut progrese în ceea ce privește guvernanță corporativă, domeniu în care Guvernul și-a asumat responsabilități atât prin Planul Național de Redresare și Reziliență, cât și prin procesul de aderarea la Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică”, a transmis Guvernul într-un comunicat.

Această hotărâre a fost luată ca urmare a criticilor formulate de Comisia Europeană

Știrea inițială: Întreaga conducere a AMEPIP  va demisiona astăzi, conform informațiilor financialintelligence.ro.

Această hotărâre a fost luată ca urmare a criticilor formulate de Comisia Europeană privind procesul de selecție al conducerii, în special în ceea ce-l privește pe vicepreședintele Victor Moraru, acuzat că nu respectă standardele de transparență și concurență deschisă.

Conform surselor din presă, care se bazează pe o scrisoare a Comisiei Europene, Victor Moraru a fost parte a procesului de selecție a membrilor comisiei care l-a numit ulterior vicepreședinte al AMEPIP, ceea ce a generat o situație de incompatibilitate și conflict de interese.

În ultima vreme, premierul Marcel Ciolacu a declarat că intenționează să discute cu actuala conducere a AMEPIP, aleasă prin OUG 109, despre demisia acestora și despre reluarea procedurii, având în vedere observațiile Comisiei Europene.

Sursele din guvern indică faptul că Executivul condus de Marcel Ciolacu a ales să restructureze conducerea AMEPIP, având ca scop găsirea unui țap ispășitor pentru reproșurile formulate de Comisia Europeană.

Mihai Precup a căzut victimă în fața birocraților europeni

În acest context, Mihai Precup a fost văzut ca o victimă a neasumării responsabilității de către oficialii români în fața birocraților europeni.

Contactat recent pentru a discuta despre criticile formulate de Comisia Europeană, Mihai Precup, președintele AMEPIP, a declarat că procesul de selecție a fost temeinic, respectând integral criteriile de experiență și educație.

El a subliniat că deține peste 15 ani de experiență în domeniul financiar-bancar internațional.

Conform legislației în vigoare, termenul până la care companiile trebuiau să finalizeze procedurile de selecție este în luna august.

După această dată, AMEPIP ar fi început să aplice amenzi, ceea ce a generat presiuni considerabile pentru demiterea lui Precup înainte de expirarea acestui termen, având în vedere că agenția ar fi putut sancționa companiile care nu respectau cerințele de transparență.

Antena 3 a raportat recent că evaluările Comisiei Europene privind România sunt puternic influențate de rapoartele elaborate de doi funcționari români.

Aceștia au fost integrați în echipa Comisiei Europene în circumstanțe legate de fostul ministru USR Cristian Ghinea, care, din motive politice evidente, își propune ca partidele aflate la putere să nu reușească în implementarea celui mai important program de finanțare pentru România în prezent.