Peneliștii se vor reuni în jurul datei de 10 mai pentru a evalua șefii de agenții, secretarii de stat și miniștri. Potrivit unor surse din partid, liberalii spun că „poate exista o flexibilitate” pentru renegocierea protocolului coaliției de guvernare.
„Biroul Politic Național al PNL va face, în jurul datei de 10 mai, o evaluare a șefilor de agenții, secretari de stat și miniștri și va ieși cu un mandat clar privind discuțiile în coaliție, la acest moment, fiind luate în calcul posturile prevăzute în protocolul PSD-PNL, și anume Ministerul Proiectelor Europene, cel al Transporturilor și cel al Finanțelor”, au precizat surse liberale.
Discuțiile se vor încheia în iunie
Conform calendarului discutat în coaliție, liberalii speră ca „la sfârșit de mai, început de iunie” discuțiile să fie încheiate și să aibă loc procedurile parlamentare pentru noul Guvern, cu consultări, audieri și vot în Parlament.
„În cazul în care protocolul de guvernare se schimbă, ar putea intra în discuții și cei de la UDMR”, adaugă sursele citate.
O altă discuție ar putea viza numărul secretarilor de stat, PNL având în prezent 35 de secretari de stat în Executiv. Analiza liberalilor va viza activitatea acestor sercetari de stat, atât în ministere cât și la nivel politic, în partid.
„Există flexibilitate și la PNL, și la partenerii de guvernare. Această flexibilitate nouă ne-o dă BPN”, potrivit surselor liberale.
De asemenea, liberalii spun că reducerea numărului ministerelor este posibilă: „Mai multe nu, mai puține e de dorit”.
E nevoie de PNL la guvernare
Cu câteva zile în urmă, Nicolae Ciucă le-a spus liderilor liberali că PNL trebuie să fie la guvernare ca o garanţie împotriva oricăror derapaje economice sau în politica externă. În opinia sa, corectitudinea trebuie reinstaurată în politică, de aceea PNL va respecta rotativa guvernamentală, însă nu va accepta să rămână la guvernare cu orice preţ.
„Asigurarea stabilităţii politice şi administrative este foarte importantă pentru perioada următoare. De aici şi rolul pe care îl avem ca partid pe scena politică. Şansa PNL e să joace cartea politicii echilibrate.
PNL trebuie să fie la guvernare ca o garanţie împotriva oricăror derapaje, fie ele economice sau în politica externă. PNL va respecta Protocolul şi rotativa la guvernare. Cu toate acestea nu vom accepta să rămânem la guvernare cu orice preţ.