Circa două sute de angajaţi ai termocentralei Mintia din cadrul Complexului Energetic Hunedoara au protestat şi miercuri, chiar blocând pentru câteva minute Drumul Naţional 7, şi au obţinut demisia unor persoane din conducerea Termocentralei.
Energeticienii de la Mintia au blocat, câteva minute, Drumul Naţional 7, după care s-au întors în curtea şi în cantina termocentralei Mintia, aşteaptându-l pe prefectul judeţului Hunedoara, Sorin Vasilescu, şi pe administratorul special al Complexului Energetic Hunedoara, Dan Agrişan, potrivit Mediafax.
Protestatarii au scandat "Demisia”, nemulţumiţi de lipsa unor măsuri de reorganizare a Complexului Energetic Hunedoara.
Procesul de producţie nu a fost afectat nici miercuri de protest, întrucât participanţii au fost angajaţi la sectoarele de întreţinere sau urmau să intre în schimbul de după-amiază.
"Oamenii au cerut demisia conducerii de la sucursală şi de la Complex. De la sucursală şi-au dat unii demisia, de la CEH urmează să o facă dacă vor. Oamenii sunt în cantină şi aşteptăm să vină prefectul şi administratorul special”, a declarat, Mircea Crişovan, preşedintele Sindicatului Liber Electrocentrale Deva.
Aşadar, au demisionat de la conducerea Termocentralei directorul sucursalei Nicolae Codreanu, inginerul şef reparaţii Ioan Conţ, inginerul şef exploatare Alexa Nicula şi şefa serviciului de Resurse Umane, Daniela Sav. Totodată, a demisionat şi directorul Energie în cadrul Complexului Energetic Hunedoara, Aurel Niculescu.
Marţi, circa trei sute de angajaţi ai termocentralei Mintia din cadrul Complexului Energetic Hunedoara au protestat în curtea întreprinderii, nemulţumiţi de lipsa unor măsuri de reorganizare. Preşedintele Sindicatului Liber Electrocentrale Deva declara că protestatarii au aflat de existanţa unei noi organigrame a CEH, care ar duce la disponibilizarea a 350 de angajaţi de la termocentrala Mintia şi că oamenilor le este teamă că îşi vor pierde locurile de muncă.