UPDATE: Radu Călin Cristea a fost desemnat director general interimar al SRTv, cu unanimitate de voturi, de către membrii Comisiilor de Cultură ale Parlamentului, la scurt timp după demiterea conducerii actuale şi respingerea raportului de activitate al societăţii.
În martie 2012, preşedintele PNL, Crin Antonescu, spunea despre Cristea că este unul din jurnaliştii pentru care are "tot respectul". În aprilie 2012, Cristea se declara, într-un comentariu scris pentru Adevărul că este un susţinător al USL, pe care-l descria drept o alternativă la "regimul autoritarist" al lui Traian Băsescu.
În mai 2012, tot în cotidianul lui Dinu Patriciu, Cristea scria un articol în care-l lăuda astfel pe noul premier: "Scriu acest comentariu voios salutând, în fine, apariţia în fruntea Executivului a unui politician tânăr, sănătos la minte şi la trup, în formă şi plin de haz." În acelaşi comentariu, el remarca "cu plăcere": "stilul dezinvolt, aplicat, sportiv al noului Premier ca pe un semn că se poate discuta normal, franc, fără încruntări preţioase despre cele mai incomode teme ale guvernării", scrie Evenimentul zilei.
Raportul Televiziunii Române pe 2011 a fost respins de Comisiile de Cultură ale Parlamentului cu 16 voturi împotrivă şi două abţineri. Dacă votul Comisiilor are un rol consultativ, decizia privind demiterea lui Alexandru Lăzescu a fost luată de votul plenului Parlamentului.
Senatorii şi deputaţii din Comisiile pentru cultură ale Parlamentului au respins raportul de activitate al Societăţii Române de Televiziune (SRTV) pentru anul 2011. Raportul de respingere formulat de Comisiile de cultură ale Parlamentului a fost adoptat cu 240 de voturi pentru şi patru abţineri, transmite Agerpres.
Preşedintele Comisiei de cultură a Camerei Deputaţilor, Raluca Turcan, a anunţat că parlamentarii PDL nu vor participa la votul raportului de activitate al TVR pe 2011 pentru că nu a existat un aviz al Comisiilor de buget-finanţe pentru contul de execuţie bugetară.
"Dacă vreţi să îi decapitaţi politic pe cei din TVR este decizia dumneavoastră", a spus Raluca Turcan.
Prin adoptarea de către plen a raportului de respingere al Comisiilor de cultură, raportul de activitate al SRTV pe 2011 a fost respins, aşadar Consiliul de Administraţie al SRTV şi preşedintele-director general al instituţiei îşi vor încheia mandatul, fiind demişi de drept.
La sfârşitul lui 2011, TVR avea venituri operaţionale de circa 85 milioane euro şi o pierdere operaţională de circa 38 milioane euro, care se adaugă datoriilor de 82 milioane euro, înregistrate în cincinalul precedent.
„TVR nu are soluţii pentru a-şi plăti datoria istorică. N-o pot face nici eu, nici alt manager, nici Dumnezeu“, declara nu demult fostul preşedinte Alexandru Lăzescu pentru CAPITAL.
Lăzescu : "Această situație din televiziunea publică nu e una recentă"
Aflat la Tribuna Parlamentului, Alexandru Lăzescu a declarat că situația din televiziunea publică nu e una recentă. Mai precis, televiziunea publică se află pe pierdere din 2006, iar în momentul preluării mandatului acestui Consiliu, datoria cumulată la 30 iunie 2010 era de 61 de milioane de euro, a explicat fostul preşedinte TVR.
"Am intrat în mandat într-un management de criză, cu 61 milioane euro deficit acumulat şi cu o scrisoare de garanţie de 5,4 milioane euro pentru un contract cu NBC Universal. Am reuşit să evităm această criză, dar problemele de fond nu se vor rezolva aşa. Vă invit să regândiţi din temelii cadrul organizării televiziunii publice. Dacă nu vom face aceste modificări, de fiecare dată când e o schimbare politică va fi schimbat şi Consiliul de Administraţie. Nu se poate ca o instituţie să poată funcţiona rezonabil dacă noi, din doi în doi ani, schimbăm Consiliul de Administraţie. Ceea ce vă spun e raţional şi nu arăt cu degetul spre un anumit segment. Cred că felul în care arată legea care reglementează televiziunea publică trebuie regândit fundamental. Cred că acest tip de vot politic nu e în folosul instituţiei şi cred că ar trebui să ieşim din acest cerc vicios", a spus Alexandru Lăzescu.
"Sunt câteva lucruri importate care vor rămâne în urma acestui mandat. Televiziunea Română are acum un canal de ştiri decent şi competitiv, care a ajuns la aproape un an de la relansare sa fie o prezenţa importantă pe piaţa de TV din România (…) Ieri s-a lansat playerul TVRplus. E prima soluţie de acest gen din România. Televiziunea publică are acum un site de ştiri competitiv", a mai adăugat Lăzescu, citat de paginademedia.ro.
Citeşte şi:
De ce nu-şi poate plăti TVR datoriile