România și Republica Moldova vor demara în această vară un proiect de interconectare în domeniul gazelor naturale. Gazoductul Ungheni-Iaşi este susţinut atât de UE, cât şi de Rusia.
Proiectul este estimat la 19 milioane euro, din care şapte milioane sunt asigurate de Comisia Europeană, a anunțat vicepremierul din Republica Moldova, Valeriu Lazăr, aflat în aceste zile la Bucureşti.
Este vorba de o conductă cu dublu sens, care va permite României să importe gaze de la Gazprom cât şi Republicii Moldova să ia gaze din România.
În această vară va fi finalizat studiul de fezabilitate pentru proiectul privind construcţia gazoductului Ungheni-Iaşi, o conductă prin care vor putea fi realizate atât importuri, cât şi exporturi de gaze, a precizat Lazăr.
"În iunie, vom prezenta un studiu de fezabilitate şi încercăm să obţinem finanţare, discutând în primul rând cu BERD și BEI, care sunt axate pe astfel de proiecte. Până în toamnă vom structura dosarul, apoi vom demara proiectarea şi licitaţia", a spus Lazăr.
Prin Republica Moldova trec 18% din gazele ruseşti către Europa
Potrivit acestuia, este un proiect susţinut atât de Uniunea Europeană, cât şi de Federaţia Rusă. „Federaţia Rusă are interesul de a consolida capacitatea de tranzitare. Prin Republica Moldova se tranzitează 16-18% din gazele ruseşti către Europa. Republica Moldova face bani din asta pentru că aplică taxă de tranzit, iar Comisia Europeană are interesul să aibă cât mai multe linii de interconexiune”, a precizat Lazăr.
La rândul său, secretarul de stat de la Ministerul Economiei din România, Claudiu Stafie, a precizat că până al finaul acestui an, probabil în luna decembrie, vor fi semnate contractele de finanțare pentru gazoductul Ungheni-Iaşi. "În perioada 2012-2014 vor fi realizate lucrările. Este o conductă cu dublu sens, iar în funcţie de necesităţi, vor fi exportate sau importate gaze în 2015", a spus Stafie.
Republica Moldova este foarte interesată de acest proiect pentru că doreşte să înlocuiască între 15% şi 30% din importurile din Rusia cu gaze care provin din surse alternative, a spus vicepremierul moldovean. În acest fel poate fi redusă depedenţa de gazele ruseşti. De aceea, Moldova urmăreşte cu mare interes proiectele în care este România implicată, precum AGRI sau Nabucco.