Toate aceste termene s-au năruit unul după altul, ca într-un joc de domino. Piesele au fost aranjate în aşa fel încât totul era perfect – dacă e să ne luăm după cele anunţate de directorii acestui proiect, încât mai era nevoie doar de declanşator: alegerea rutei de transport a gazelor din Marea Caspică de către consorţiul Shah Deniz II. La ora închiderii ediţiei noastre, anunţul oficial încă nu fusese făcut, dar grupul austriac OMV (unul dintre acţionarii şi promotorii acestui proiect) a anunţat încă de miercuri, 26 iunie, că Nabucco a picat. Unii spun că proiectul era mort din faşă, alţii mai trăgeau speranţe. Ce-i drept, al doilea om din Gazprom, aflat într-o vizită la Bucureşti, în urmă cu şapte ani, a spus un adevăr: fără Gazprom, Nabucco nu se poate face. Ruşii au pus beţe-n roate gazoductului Nabucco, încât au ajuns să ne momească şi pe noi cu proiectul lor – South Stream. Şi ne-au folosit pe post de momeală pentru bulgari, în urma cărora ruşii au obţinut preţuri şi condiţii mult mai avantajoase de la vecinii noştri de la sud de Dunăre.
Dintre toate cele patru state prin care urma să treacă Nabucco, România are cea mai mică dependenţă faţă de gazul rusesc (27%), faţă de Bulgaria (92%), Ungaria (60%), iar Austria (49%). Doar că toate statele implicate, cu excepţia României, au diverse conexiuni cu alte ţări europene, iar preţurile cu care cumpără gazul rusesc sunt mult mai mici în comparaţie cu cel plătit de România. Acest lucru este cauzat de mai mulţi factori. În primul rând, este vorba de cantităţi şi contractele directe. Noi nici acum nu avem contracte directe cu Gazprom, ci doar prin intermediari – WIEE şI Imex Oil. Al doilea, şi poate cel mai important, este colaborarea la nivel înalt între România şi Rusia. Dacă germanii, francezii, chiar şi bulgarii au ştiut să-l păstreze ca aliat pe ţarul de la Moscova, legătura Cotroceniului cu Kremlinul a rămas distantă. Pentru România, faptul că Nabucco a murit este mult mai grav, întrucât, aşa cum am negociat cu FMI şi Comisia Europeană, ne aflăm în procesul de liberalizare a preţurilor. Care nu înseamnă decât o dublare a preţului.