Deși acest forum se organizează din anul 1995 și a ajuns la cea de a 28 a ediție, până în acest an nu a fost invitată nicio organizație patronală din România. Invitarea CONAF la Forumul Europa Wachau reprezintă o confirmare a recunoașterii europene a impactului confederației.
Această premieră evidențiază angajamentul CONAF de a aduce în prim-plan vocea și inițiativele femeilor antreprenor pe scena europeană și de a contribui activ la discuțiile și deciziile care creionează viitorul economic al Europei. Participarea delegației CONAF condusă de președinta organizației patronale, Cristina Chiriac, la cea de-a 28-a ediție a forumului cu titlul ”Rebooting Europe” are multiple valențe. Reprezintă un semnal puternic al importanței implicării organizațiilor patronale în procesele de dialog și decizie europeană, aduce recunoaștere internațională antreprenoriatului feminin românesc, deschide noi orizonturi de colaborare și dezvoltare economică în Europa, și înlesnește crearea unui ecosistem mai incluziv în context european.
Pe parcursul celor 3 zile, 81 de experți europeni au abordat subiecte esențiale precum inovația, cercetarea, egalitatea de gen și sănătatea pentru a pregăti Europa pentru viitor. Anul acesta, Danube Salon, desfășurat în cadrul forumului, s-a concentrat pe perspectivele feminine asupra viitorului Europei sub motto-ul „Next Generation is Female”.
Ministrul federal pentru UE și Constituție al Republicii Austria, Karoline Edtstadler a declarat în deschiderea Danube Salon:
”Sunt foarte încântată că inițiativa Next Generation is Female, pe care am început-o, a ajuns anul acesta la Forumul Europa Wachau. Scopul inițiativei și formatului este de a crea o rețea de lideri feminini în politica UE, de a promova problemele care afectează cel mai mult femeile și de a găsi un teren comun între statele membre pe diverse probleme. Multe mulțumiri colegilor mei din Bulgaria, Irlanda, Croația, Portugalia și România pentru că au acceptat invitația mea.”
Guvernatorul Austriei Inferioare, Johanna Mikl-Leitner, a declarat:
„Danube Salon de anul acesta este dedicat perspectivelor feminine pentru viitorul Europei. O Europă puternică are nevoie de femei puternice în poziții de conducere. În serviciul de stat din Austria Inferioară, am crescut proporția femeilor în poziții de conducere cu 60% de când am devenit guvernator. Dar mai este încă mult de făcut pentru a aduce mai multe perspective feminine în dezbateri și decizii în întreaga Europă, deoarece acest lucru beneficiază întreaga comunitate europeană. Femeile abordează problemele din perspective diferite și astfel contribuie la dezvoltarea pozitivă a Europei.”
Președinta CONAF, Cristina CHIRIAC, a evidențiat importanța recunoașterii CONAF la nivel european:
”Solidaritatea feminină nu trebuie să fie limitată nici de țară, nici de cultură. Chiar dacă implicarea femeilor în aspectele fundamentale ale societății este de dată recentă, nu trebuie să scăpăm din vedere rolul nostru crucial în educație, în transmiterea valorilor pozitive, peste generații. Trăim un fenomen de schimbare profundă a societății, iar rolul antreprenoriatului feminin este acela de motor pentru o dezvoltare durabilă, incluzivă.
Sunt entuziasmată și profund onorată de invitația primită, de drumurile pe care am reușit să le deschidem cu această ocazie, de faptul că eforturile noastre ca organizație, au un ecou atât de puternic în Europa. Mulțumesc ministrului federal austriac pentru UE și Constituție, doamnei Karoline Edtstadler, gazda evenimentului.”
Președinta CONAF, în calitate de speaker în cadrul panelului de discuții “CHANGE THE POINT OF VIEW – Women’s Insights into the Future of Europe”, a dezbătut, din perspectivă feminină, viitorul Europei, alături de Sophia Beiter, Asociat de Cercetare, Institutul pentru Regiunea Dunării și Europa Centrală, Marina Rožić, Secretar General al Camerei de Comerț din Croația (CCE) și președinte al Rețelei Femeilor Eurochambers (EWN), Milena Kadieva, Director Executiv, Fundația DA – uniți împotriva violenței din Bulgaria, și Ana Revenco, Director al Centrului de Comunicare Strategică și Combatere a Dezinformării din Republica Moldova.
,,Am avut oportunitatea extraordinară de a celebra și de a pune reflectorul pe modelele feminine de succes în inovație, tehnologie și marketing digital, dar nu numai, prin premierea a peste 100 de femei remarcabile, de-a lungul timpului am reușit să demonstrăm lumii că forța feminină este mai mult decât un concept, este o realitate palpabilă. Aceste femei exemplifică valorile europene de egalitate și incluziune, contribuind semnificativ la dezvoltarea durabilă a societății noastre. Femeile antreprenor din România sunt exemple de excelență, și adevărate surse de inspirație care au reușit să atragă atenția și să impresioneze la nivel global. Prezența CONAF la acest forum reprezintă o confirmare a recunoașterii noastre la nivel european și demonstrează o dată în plus că impactul creat de noi este unul reprezentativ.
Ocuparea pozițiilor de top din clasamentele globale este rezultatul eforturilor neobosite depuse de aceste femei vizionare timp de un deceniu. Cu o determinare neclintită și o viziune clară, ele au reușit să promoveze leadership-ul feminin și să aducă România în topul țărilor cu o reprezentare semnificativă a femeilor în management. Astăzi, 33,2% dintre managerii din România sunt femei, un procent ce depășește semnificativ datele din țările cu tradiție precum Germania, Italia și Țările de Jos. Aceste statistici sunt o dovadă clară că eforturile noastre nu sunt în zadar și că schimbarea este posibilă atunci când ne unim forțele și credem în puterea noastră colectivă de a transforma societatea,” a declarat Cristina CHIRIAC, președinta CONAF, în cadrul panelului.
Pentru cele zece femei de business, reprezentante CONAF, reuniunea a debutat în seara zilei de 20 iunie la Ambasada României în Republica Austria, printr-un dialog cu reprezentante ale mediului de afaceri din Republica Austria, coordonat cu finețe de Excelența Sa, Emil Hurezeanu, ambasadorul României în Republica Austria, având ca subiect provocările vieții de antreprenor, dar și împlinirea sufletească generată de rezultatele obținute, punând astfel bazele unor noi prietenii și relații bilaterale de afaceri.
Solidaritatea femeilor antreprenor din România este mai mult decât un ideal, este o forță transformatoare care deschide uși, depășește obstacole și creează oportunități, demonstrând că, prin sprijin reciproc și colaborare, poate fi construit un viitor sustenabil pentru toate femeile din Europa.