Oficialii COTAR anunță că vor aduce până la 6.000 de maşini în faţa sediului Guvernului, într-o acţiune de protest organizată miercuri şi joi pe fondul nemulţumirilor faţă de pirateria din sector. În ciuda direcționării acțiunii – la nivel declarativ – către piraterie, este demn de menționată că asociația patronală are o mare problemă cu intenția Primăriei Capitalei de a reintroduce curse RATB pe rutele pe care, de ani buni companiile private au monopol.

Potrivit organizatorilor, în urma acţiunilor de protest, transportatorii participanţi nu vor efectua nicio cursă astfel încât locuitorii din judeţul Ilfov nu vor mai avea mijloace de transport. 

„Taximetriştii şi transportatorii rutieri de persoane au cerut Guvernului o Ordonanţă de Urgenţă pentru eliminarea pirateriei din această piaţă, dar până acum nu a fost dat niciun răspuns. Conform aprobării CG al PMB (Primăria Municipiului Bucureşti – n.r.) protestatarii pot aduce în faţa sediului Guvernului până la 6.000 de maşini – taxiuri, autobuze şi microbuze. În cele două zile de protest, 26 şi 27 aprilie, transportatorii participanţi la protest nu vor efectua nicio cursă. Ne cerem scuze pentru disconfortul pe care-l vom crea clienţilor noştri, locuitorilor din Ilfov, care nu vor mai avea mijloace de transport în zilele de protest, şi bucureştenilor, pentru a ne cere drepturile garantate de Constituţia României, care spune că nimeni nu este mai presus de lege”, se arată într-un comunicat al COTAR. 

Reprezentanţii transportatorilor solicită autorităţilor scoaterea în afara legii a platformelor tehnologice online care prestează servicii de taximetrie în mod neautorizat şi a tuturor platformelor online care fac servicii de transport de persoane nedeclarat, nefiscalizat în România şi neautorizat conform legislaţiei în vigoare. 

În plus, aceştia cer scoaterea în ilegalitate a tuturor firmelor care fac transport regulat, pe rute pentru care nu au participat la licitaţii şi nu au câştigat dreptul de a le opera. Totodată, COTAR solicită anularea hotărârii de Consiliu General prin care s-a decis introducerea RATB pe toate traseele dintre Bucureşti şi Ilfov care au fost scoase la licitaţie şi câştigate, apoi operate, conform legii, de transportatorii privaţi. Ce uită să menționeze în acest caz COTAR este modul în care membri săi operează „conform legii”. Mașinile vechi, adevărate focare de infecție, supraaglomerate și insuficiente la orele de vârf nu par a fi o problemă pentru operatorii privați care se bucură de ani buni de monopol pe majoritatea rutelor interurbane din jurul Bucureștiului.

 

Potrivit sursei citate, CGMB comite astfel două abuzuri majore, făcând concurenţă neloială transportatorilor privaţi care au investit peste 25 de milioane de euro în afacerile pe care le pune acum în pericol şi prin decizia de a subvenţiona din banii bucureştenilor transportul din Ilfov. Mai exact, citând o sumă „din pix” și oricum insuficientă, COTAR acuză Primăria Capitalei că RATB va funcționa între București și Ilfov pe banii bucureștenilor „uitând” că atât bucureștenii cât și ilfovenii plătesc bilete pentru a circula cu RATB. Mai mult chiar, cetățenii din Ilfov participă la taxele și impozitele din București prin simplul fapt că au locul de muncă în Capitală, iar mii de bucureșteni lucrează în Ilfov.

„Pe 10 martie, domnul ministru al Transporturilor, Răzvan Cuc, ne-a promis că va promova OUG pentru modificarea a două articole din Legea 38/2003, în aşa fel încât activitatea neautorizată de transport să fie sancţionată, iar aplicaţiile de tip UBER să fie obligate să se autorizeze, astfel încât să funcţioneze legal, dacă vor să-şi desfăşoare activitatea în România. Cât timp există o legislaţie clară, nu este posibil ca unii transportatori să se supună legilor şi alţii să funcţioneze sfidând aceeaşi legislaţie, fără a fi sancţionaţi”, a declarat Vasile Ştefănescu, preşedinte COTAR. 

Acesta a arătat că, deşi Ordonanţa a plecat spre avizare către Ministerul Dezvoltării şi Ministerul de Interne, pe data de 17 martie 2017, MDRAP nu a trimis, însă, aviz către Ministerul Transporturilor. 

„Se pare că cineva vrea intenţionat să ne scoată în stradă. Chiar nu înţelegem de ce este nevoie să organizăm proteste pentru a apăra economia României, în locul Guvernului şi Parlamentului. Dacă vom fi invitaţi la negocieri în prima zi de protest şi vom ajunge la o convenţie cu reprezentanţii Guvernului, acţiunea nu se va prelungi’, a subliniat Ştefănescu. 

Citește și:

„Regii microbuzelor” îşi apără în stradă monopolul pe Bucureşti-Ilfov

COTAR nu vrea concurență cu RATB ignorând condițiile mizere oferite de unii dintre membri confederației