Observăm o revigorare a pieţei private, după reînceperea creşterii economice din ultimul an. Nu putem separa lucrările din bugetul de stat de cele cu bani privaţi, a spus Cristian Erbaşu, preşedintele Patronatului Societăților din Construcții.
"Dacă nu sunt previzionate de acum lipsa forţei de muncă şi creşterea costurilor atunci vor apărea probleme mari pe piaţa construcţiilor. Multe proiecte se vor bloca şi dacă nu vom avea puterea să recunoaştem aceste aspecte vom plăti mult mai mult decât am preconizat iniţial", a declarat Cristian Erbaşu.
"Dacă se vor încăpăţâna beneficiarii să-şi modifice din mers bugetele şi cei de la stat nu vor crea nişte pârghii pentru a flexibiliza procesul în timpul derulării contractelor atunci vor apărea întârzieri mari, chiar dacă vom avea creştere economică", a mai spus președintele Patronatului Societăților din Construcții.
În opinia acestuia, contractele cu statul trebuie să beneficieze de clauza ajustării preţurilor, pentru a include majorările de costuri cu materialele de construcţii.
"Sunt singurele posibilităţi de a dezvolta o forţă de muncă competitivă, care s-a diminuat de la an la an. Chiar şi în perioada de vârf economic, problema forţei de muncă a fost foarte mare, deoarece suntem într-o Europă deschisă şi circulaţia forţei de muncă este liberă", a arătat Erbaşu.
"Nu ştiu cum se va rezolva problema oţelului beton, când va începe implementarea investiţiilor în România. Nu mai avem fabricanţi în România şi se va crea o creştere a costurilor cu materialele. Antreprenorii traversează în acest an o perioadă dificilă. Toţi cer antreprenorilor să termine lucrările la finalul lui 2015 şi s-a prelungit termenul până în vara acestui an, dar ce se va întâmpla cu oamenii care lucrează acum pe şantiere după finalizarea lucrărilor aflate în curs de execuţie?" – a menţionat Cristian Erbaşu.
Mulţumim partenerilor Vesta, Grampet, Bilka, International Lazar Company şi Patronatului Societăţilor din Construcţii pentru implicarea în susţinerea Conferinţei CAPITAL – Construcţii şi Infrastructură 2016.
Citiţi şi: