Din cele 133.000 de credite agricole pe care le-am dat din 2008 și până în prezent, cele mai multe au fost acordate pentru subvenții, a declarat Mihaela Popa, vicepreședinte CEC Bank, în cadrul conferinței “Agricultură competitivă în 2016: Finanțare și tehnologii”, organizată de revista Capital.
“Am fost primii care am semnat parteneriate cu APIA. Până acum am acordat 133.000 de credite pentru agricultură, începând cu credite de la 1.000 de lei și ajungând la sume mult mai mari. Cele mai multe credite au fost acordate pentru subvenția la hectar sau pentru bunăstarea animalelor“, a spus Popa. Aceasta a mai spus că practic 16% din portofoliul băncii reprezintă credite acordate agricultorilor.
În același timp, vicepreședintele CEC Bank a mai zis că finanțărilor lor s-au îndreptat și către producția bio. “Producția bio prinde și la noi ,dar sunt făcuți pași mărunți în acest sens pentru că se obțin finanțări destul de greu“, a completat Popa.
În ceea ce privește programul propus de ministrul Finanțelor pentru achiziția de utilaje, oficialul CEC Bank a spus că nu înțelege de ce să existe o limitare a sumei garantate. “Dar probabil că ni se va cere și nouă un punct de vedere pentru un astfel de program“,a completat Popa.