Producătorul rus de mașini GAZ își extinde rețeaua de vânzare în Europa. East Car Rental and Trading, care este importatorul oficial pentru Bulgaria al autovehiculelor GAZ, va fi și hubul brandului auto pentru Balcani, deci și pentru România.
Noul model vedetă al brandului GAZ este GAZelle NN, un autovehicul de transport marfă cu capacități mari de încărcare, o mulțime de echipamente suplimentare și utilități dedicate șoferului și pasagerilor. Vehiculul este vândut în Bulgaria cu o garanție revoluționară – un milion de kilometri. Autovehiculul este echipat cu un motor Volkswagen – 2.0 TDI.
Compania GAZ a revoluționat deja piața auto din Bulgaria cu modelul GAZelle NN. Deși marca GAZ este prezentă de doar 3 luni în Bulgaria, în acest timp scurt, modelul GAZelle NN a ajuns să dețină peste 50 la sută din cotă de piață pe segmentul de transport marfă.
Potrivit unor surse de încredere, modelul GAZelle NN ar urma să fie disponibil în 2022 în România cu un preț începând cu 69 000 de lei sau chiar mai ieftin, în cazul în care vor continua programele guvernamentale de sprijin pentru înnoirea parcului auto național.
Cu un astfel de preț și cu potențialul vehiculului în sine, este de așteptat ca atât noul model, cât și brandul auto GAZ să revoluționeze piața auto din România!