Conflict deschis între România şi Spania! Ce proiect a declanşat scandalul

Un conflict deschis are loc în aceste zile între autorităţile din România şi o compania din Spania. Ameninţaţi cu o plângere penală, spaniolii spun că au deschis un conflict diplomatic la Ambasada Spaniei, dar şi că se vor adresa Comisiei Europene în acest caz.

În urma fisurilor apărute pe lotul 3 al Autostrăzii Lugoj – Deva, ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, spune că se gândeşte serios să înainteze o plângere penală pe numele constructorilor.

”E vorba de un lot de autostradă a cărui recepție a fost refuzată în urmă cu o lună de zile, un lot care spuneam de atunci că are probleme cu partea de calitate. În România, în momentul în care avem finalizată o autostradă ne dorim să circulăm pe ea, nu să băgăm bani în întreținerea ei. Se vor face plângeri penale. Acum strângem toate actele”, a declarat Răzvan Cuc pentru Antena 3.

Miercuri, constructorul spaniol al lotului 3 spunea că va declansă un conflict diplomatic din cauza rezilierii contractului de către autorităţile române de resort. Urmează ca ambasadorul României în Spania să fie chemat la discuţii, a declarat, miercuri, Fernando Lana Hernandez, director Construcţii Internaţionale al Aldesa Construccion, la Comisia pentru Transporturi din Camera Deputaţilor.

„Am deschis un conflict diplomatic la Ambasada Spaniei şi se va chema ambasadorul României în Spania pentru discuţii, pentru că Spania şi România sunt ţări prietene, aşa cum spune ambasadorul nostru, şi asta nu se face unei ţări prietene”, a spus Fernando Lana Hernandez. De asemenea, susţine acesta, conflictul a ajuns la Uniunea Europeană. „Conflictul l-am dus la Comisia Europeană, unde am acuzat discriminarea companiilor străine”, a adăugat reprezentantul companiei Aldesa Construccion.

Fernando Lana Hernandez a mai precizat că vineri, 6 septembrie, instanţele spaniole au oprit executarea garanţiei bancare de bună execuţie a lucrărilor, la fel şi instanţa românească. Garanţia era depusă la o bancă din Spania „şi o sprijinea pe cea pe care o avea în banca românească”. Cu toate acestea, BCR a plătit garanţia de bună execuţie la ora 19:00. „Trebuie să vă spun, din păcate, că ceea ni s-a întâmplat aici nu ni s-a mai întâmplat în nicio ţară. Cu lucrarea terminată, se reziliază contractul”, a spus reprezentantul constructorului spaniol.