Conform Codului fiscal, Art. 25, obligaţia de plată a impozitelor şi amenzilor revine utilizatorilor bunurilor luate în leasing. Pe lângă aceste obligaţii, utilizatorii au şi drepturi – de a deprecia bunul, de a-şi deduce cheltuielile cu bunul respectiv etc.

Cu toate acestea, direcţiile de taxe şi impozite locale (DITL) interpretează legea după cum vor, pasând abuziv amenzile auto primite de clienţi (în perioada de derulare a contractelor de leasing) către firmele de leasing.

Situaţia este destul de delicată, întrucât firmele de leasing aproape că nu au altă variantă rezonabilă decât să plătească aceste amenzi, pentru a nu figura pe lista datornicilor, iar apoi să încerce să recupereze amiabil sumele de la clienţii lor, prin refacturare.

În plus, dacă un contract de leasing se îndreaptă spre final, iar în acea perioadă clientul a primit unele amenzi auto şi nu le-a plătit, acestea sunt trimise de multe administraţii locale tot către firmele de leasing, deşi nu ele au utilizat maşina.

Interesant este că aceste amenzi vin către firmele de leasing prin somaţie şi titlu executoriu, chiar dacă e limpede că vorbim de un abuz.

Totodată, după plata ultimei rate reziduale, clientul devine proprietarul de drept al maşinii şi are obligaţia de a-şi înmatricula maşina pe numele său în maximum 30 de zile. Mulţi clienţi întârzie cu înmatricularea şi continuă să meargă cu maşina aşa ani buni. Astfel, amenzile luate de aceşti clienţi pentru abateri în trafic şi neplata impozitului pe maşină ajung să fie imputate, tot abuziv, vechiului proprietar, în speţă firmelor de leasing.

De asemenea, la rezilierea anticipată a contractului de leasing, bunurile care sunt reposedate de firma de leasing trebuie evaluate şi înregistrate pe stoc. Ca stoc, teoretic, nu trebuie plătit impozit pe bun, pentru că nu e utilizat, fiind marfă spre revânzare. Însă, direcţiile de impozite şi taxe locale interpretează şi în acest caz legea după cum doresc, solicitând firmelor de leasing să plătească impozit pe bunurile reposedate, chiar dacă au primit precizări exprese de la BNR privind regimul acestor bunuri, care se înregistrează ca stoc.

Toate aceste interpretări aiuritoare ale administraţiilor financiare locale creează multe probleme firmelor de leasing, blocându-le destui oameni cu instrumentarea cazurilor, iar în unele cazuri se poate ajunge chiar la pierderi importante sau insolvenţă, fără o expertiză juridică şi fiscală solidă pentru a te lupta cu statul

Cui nu-i convine să dea statul în judecată

„Direcţiile de impozite şi taxe locale (DITL) funcţionează după o legislaţie care pare a fi paralelă. Acestea nu sunt subordonate Ministerului Finanţelor, ci MAI. Având autonomie locală, au libertatea să emită norme interne, prin care ajung uneori să modifice legislaţia publicată în Monitorul Oficial. Deşi firmele de leasing au transmis precizări lămuritoare de la autorităţile de resort (BNR, MFP) cu privire la încadrarea fiscală corectă, răspunsul reprezentanţilor DITL este standardizat: Daţi-ne în judecată!  Din păcate, se pare că la nivelul autorităţilor locale, nu se inventariază cheltuielile de judecată, cheltuieli pe care tot contribuabilul le acoperă şi pentru care funcţionarul public nu are nicio responsabilitate.

Mai există un aspect trist şi anume faptul că instanţele nu au experţi cu pregătire financiară şi fiscală, iar resursa umană din DITL-uri nu deţine actualizarea cu legislaţia fiscală“, spune Adriana Ahciarliu, secretarul general al ALB.

Multe din problemele cu care se confruntă firmele de leasing afectează şi alte companii sau persoane fizice care vând o maşină, iar noul proprietar întârzie mult şi bine să înmatriculeze maşina pe numele său.

Vechiul proprietar e supus riscului de neplată al noului proprietar, putându-se trezi cu toate amenzile primite de noul proprietar, dacă acesta nu şi-a înmatriculat maşina pe numele său. „Vorbim în acest caz de o situaţie similară furtului de identitate, legiferată prin Codul rutier, care impune obligaţii, nu şi sancţiuni în această speţă“, adaugă Ahciarliu. Dacă nu îţi înmatriculezi maşina în termenul prevăzut de lege, ar trebui să fii sancţionat drastic, dar amenzile pentru această încălcare a legii sunt infime şi aproape nu se dau, iar Poliţia, Fiscul şi Ministerul Transporturilor nu îşi sincronizează bazele de date.

„Problema serioasă la nivelul administraţiilor financiare locale e lipsa de standardizare. Noi înţelegem că rolul funcţionarului public e să aplice legea, nu să o interpreteze. Orice interpretare poate fi încadrată la abuz în serviciu. Interpretările individuale la nivelui fiecărei DITL sunt rezultatul lipsei  de comunicare între autorităţi pe verticală şi orizontală şi al unui vid legislativ în materie de standardizare. Ajungem astfel să plătim amenzi pentru care nu suntem responsabili şi să fim executaţi silit pentru acestea, în caz de neplată. Iar statul îşi permite o astfel de abordare pentru că aplică  standard dublu în materia executării silite în favoarea sa“, conchide oficialul ALB.
 
Având autonomie locală, au libertatea să emită norme interne, prin care ajung uneori să modifice legislaţia publicată în Monitorul Oficial. Adriana Ahciarliu, secretar general, ALB.