Companiile ByteDance şi Oracle au publicat luni, 21 septembrie, comunicate contradictorii cu privire la termenii acordului convenit cu Administraţia Trump, astfel încât platforma TikTok să poată continua să funcţioneze în Statele Unite.

Chinezii de la ByteDance au anunţat luni că vor deţine 80% din TikTok Global, o companie americană nou creată care va deţine majoritatea operaţiunilor globale ale aplicaţiei de video-sharing. Astfel, TikTok Global va deveni o filială a ByteDance, a subliniat compania din China.

Pe de altă parte, Oracle şi Walmart, care au convenit să preia participaţii de 12,5%, respectiv de 7,5% la TikTok Global, au anunţat că TikTok va fi în mare parte proprietate americană. Luni, gigantul Oracle a transmis că deţinerea ByteDance la TikTok va fi distribuită investitorilor ByteDance şi că grupul din Beijing nu va avea o participaţie la TikTok Global, scrie news.ro.

Acordul descris de către cei de la Oracle ar respecta decretul preşedintelui Donald Trump semnat pe 14 august, care prevedea un termen de 90 zile pentru ca ByteDance să renunţe la TikTok, în timp ce comunicatul ByteDance include o inversare de politică pentru Trump.

“Dacă vom afla că nu au controlul total, atunci nu vom aproba acordul”, a declarat preşedintele Trump referitor la Oracle şi Walmart.

Departamentul Comerţului din SUA a amânat cu o săptămână interzicerea descărcărilor pentru TikTok

Acordul de guvernanţă corporativă pe care companiile l-au dezvăluit pentru TikTok Global nu acordă controlul total Oracle şi Walmart. Directorul general al Walmart, Doug McMillon, ar fi unul dintre cei cinci directori ai consiliului de administraţie al TikTok Global, au spus companiile. Ceilalţi membri i-ar include pe fondatorul ByteDance, Zhang Yiming, şi pe şefii celor doi investitori de top ai ByteDance, General Atlantic şi Sequoia Capital. Al cincilea director al consiliului de administraţie nu a fost încă numit.

Planul actual pentru TikTok Global nu implică niciun transfer de algoritmi sau tehnologii, iar Oracle va putea inspecta codul sursă al TikTok SUA, a anunţat luni declarat ByteDance. Acest lucru este asemănător cu sistemul prin care companiile din SUA, cum ar fi Microsoft Corp, partajează codul sursă cu experţi chinezi în tehnologie, a adăugat ByteDance. Oracle şi Walmart au declarat că toată tehnologia TikTok va fi în posesia TikTok Global.

Departamentul Comerţului a amânat cu o săptămână interzicerea descărcărilor pentru aplicaţia TikTok, care urma să intre în vigoare duminică, pentru a oferi companiilor timp să finalizeze tranzacţia.

Compania chineză ByteDance a mai confirmat planurile pentru o ofertă publică iniţială a TikTok Global. Oracle a spus că acest lucru se va întâmpla în mai puţin de 12 luni pe o bursă din SUA.