UDMR va avea un sfârșit de săptămână extrem de important. La Timișoara, se va desfășura Congresul formațiunii maghiarilor, unde se va decide dacă Kelemen Hunor va rămâne în continuare liderul formațiunii.
Reprezentanţii UDMR se reunesc în congres, vineri şi sâmbătă, la Timişoara. Vicepremierul Kelemen Hunor și-a anunțat intenția de a candida pentru un nou mandat de preşedinte.
Mandatul preşedintelui este de patru ani şi acum UDMR are alegeri pentru această funcţie.
„Eu am spus că, după 12 ani de zile în funcţia de preşedinte al Uniunii şi după 26 de ani de politică, am experienţa necesară, am forţa necesară să candidez pentru acest nou mandat. Vreau să fiu părtaş eu, personal, apoi UDMR la tot ceea ce se întâmplă în ţara noastră”, a spus Kelemen Hunor.
Mesajul transmis de Kelemen Hunor înainte de Congresul UDMR
El a explicat că urmează acest deceniu extrem de important, când se va schimba faţa şi şansa României.
„Este o posibilitate, o şansă mare, avem bani pentru a dezvolta România din surse europene, din bugetul Uniunii Europene, PNRR-ul plus fondurile de coeziune.
Avem investiţii, putem crea locuri de muncă, putem creşte economia, deci vom avea bugetul naţional pentru investiţii publice şi vreau să particip şi să pun şi eu umărul la tot ce se va întâmpla”, a fost mesajul transmis de Kelemen Hunor înainte de Congresul UDMR.
Liderul Uniunii a explicat că, în cadrul congresului va fi adoptat şi un document strategic, „care va arăta priorităţile României, priorităţile comunităţii maghiare pentru următorii ani şi asta se va referi la toate domeniile importante: economice, sociale, politice şi legate de drepturile minorităţilor naţionale”.
Nicolae Ciucă și Marcel Ciolacu vor vorbi la reuniunea Uniunii
La Timișoara, reuniunea UDMR va începe de vineri, unde la ora 13:00 va avea loc Conferinţa Aleşilor Locali ai Uniunii. Lucrările Congresului UDMR sunt programate să înceapă la ora 16,00. În deschiderea reuniunii vor vorbi şi premierul Nicolae Ciucă, preşedinte al PNL, şi preşedintele Camerei Deputaţilor, liderul social-democraţilor Marcel Ciolacu.
Sâmbătă este programat discursul program al candidatului la funcţia de preşedinte al UDMR şi votul propriu-zis.
Motivul pentru care a fost aleasă Timișoara
Kelemen Hunor a explicat de ce Timișoara a fost aleasă pentru desfășurarea evenimentului UDMR. El a arătat că orașul este, în acest an, Capitala Culturală Europeană.
„Nu am organizat niciodată la Timişoara un congres – şi este un alt argument. Şi mai este un argument: Timişoara a intrat în istorie, va rămâne în istorie, va rămâne oraşul de unde a plecat Revoluţia din decembrie 1989. Şi asta, bineînţeles, are o semnificaţie aparte şi pentru noi, dar şi pentru România”, a spus liderul Uniunii.