Conpet își majorează capitalul social de aproape patru ori

O companie de stat își majorează capitalul de 4 ori, până la 130 de milioane lei.

Acționariatul transportatorului național de ției Conpet Ploiești dorește majorarea de aproape patru ori a capitalului social al companiei, de la 28,56 milioane lei până la 103,33 milioane lei. O decizie în acest sens va fi luată în Adunarea Generală Extraordinară a Acționarilor din 4 iulie.

Astfel, pe ordinea de zi se va vota „aprobarea majorării capitalului social cu valoarea maximă de 101.763.954 lei reprezentând aport în natură (terenurile) în valoare de 59.751.935 lei şi numerar în valoare de 42.012.019 lei, de la valoarea actuală de 28.569.842 lei la valoarea de maxim 130.333.797 lei prin emiterea unui număr maxim de 30.837.562 acţiuni noi, nominative, dematerializate, la un preţ de 3,3 lei/acţiune, egal cu valoarea nominală, fără primă de emisiune”, arată un document publicat pe site-ul Bursei de Valori Bucureşti (BVB), scrie News.ro.

Din numărul total de acţiuni, 18.106.647 acţiuni noi în sumă de 59.751.935 lei reprezintă aportul în natură al Ministerului Energiei cu terenurile în suprafaţă totală de 554.537,61 mp care fac obiectul celor 48 de certificate de atestare a dreptului de proprietate pentru care Conpet a obţinut în perioada 2001-2005 certificate de atestare a dreptului de proprietate.

Alte 12.730.915 acţiuni noi în sumă de 42.012.019 lei vor fi oferite, în cadrul exercitării dreptului de preferinţă, spre subscriere în schimbul aportului în natură al statului român prin reprezentant Ministerul Energiei celorlalţi acţionari ai Conpet, respectiv persoanelor care au calitatea de acţionar la data de înregistrare, în vederea menţinerii cotelor de participaţie deţinute în cadrul societăţii la data de înregistrare.

„Acţiunile noi vor fi oferite pentru subscriere la valoarea nominală, respectiv 3,3 lei/ acţiune fără primă de emisiune”, se mai arată în document.

Compania are o capitalizare de 690,87 milioane lei şi are aproape 1.700 de angajaţi. Conpet este controlată de stat, prin Ministerul Energiei, care deţine 58,71% din acţiuni.

Printre cei care mai dețin acțiuni la Conpet Ploiești se numără și frații Pavăl, proprietarii Dedeman, aceștia având o deținere de 7,4%. Iar legăturile fraților Pavăl cu societatea de stat nu se opresc aici. Fiica principalului acţionar al Dedeman, Karina Pavăl, a fost numită administrator al companiei.