In mai putin de zece ani, industria romaneasca de conserve a ajuns dintr-un sector economic prioritar, unul deficitar. Timpurile in care se exportau masiv mere si sucuri concentrate de fructe pe piete foarte pretentioase, cum ar fi SUA, Germania, Marea Britanie, au apus de mult.
Daca in 1990 se produceau 124.000 tone de gemuri, dulceturi si compoturi, in 1998, cantitatea de fructe conservate a ajuns la numai 40.000 tone. Anul trecut, lucrurile au stat si mai rau. Desi suntem la mijlocul lunii mai, inca nu exista o statistica oficiala in acest sens. Probabil ca societatile de profil nu s-au mai deranjat sa raporteze Comisiei Nationale pentru Statistica niste productii aproape invizibile. Ceea ce stim insa cu certitudine este faptul ca, pentru conservele de fructe, gradul de utilizare a capacitatilor de productie a fost de 14,5%, iar pentru pasta de tomate, 10%. Cu alte cuvinte, avem de-a face cu o industrie… numai buna de conservat.
Tudorel Balta, director in Ministerul Agriculturii si Alimentatiei, enumera cateva dintre cauzele care au dus la aceasta stare de lucruri: neclarificari care tin de proprietatea terenurilor agricole, neasigurarea necesarului de materii prime din fermele proprii decat in proportie de 40%, disparitia marilor producatori de legume si fructe si, nu in ultimul rand, activitate manageriala necorespunzatoare in cazul societatilor de stat.
„Importurile, care in acest moment sunt dominante in rafturile din magazine, prezinta dezavantaje pentru producatorii locali, dar avantaje pentru populatie. Datorita lor se asigura necesarul de consum pe care nu-l poate acoperi oferta interna, din motivele enuntate anterior. Astfel ca, intrebarea care se impune in acest moment este cum sa recucerim piata romaneasca, nu pe cea externa”, recunoaste Tudorel Balta.
Piata conservelor din fructe cuprinde o diversitate de produse, in care ponderea celor din import (majoritatea intrate in tara pe cai neoficiale) reprezinta aproximativ 60% din oferta. Cele mai multe provin din Ungaria, Polonia, Bulgaria, China si Republica Moldova, in timp ce produsele vestice, care prin pretul lor destul de ridicat se adreseaza unui segment de consumatori mai mic, au o prezenta mai redusa. Daca directorul citat anterior a explicat ce avantaje prezinta importurile, Ileana Peter, director general la Departamentul de Industrie Alimentara al SC Cibela Group SRL, precizeaza in ce masura acestea ii afecteaza pe producatorii nostri:
„In primul rand, oricat de bune calitativ, gemurile si dulceturile romanesti au devenit necompetitive din punctul de vedere al preturilor. Astfel, produsele autohtone au ajuns cu cel putin 30% mai scumpe decat cele straine. La aceasta contribuie, in primul rand, unele facilitati primite de producatori si exportatori in cadrul conventiei statelor din grupul CEFTA: subventii suportate de stat in realizarea productiei industriale, prime de export acordate agentilor comerciali, scutire partiala sau totala de taxe vamale.”
Cibela este un nume consacrat pe piata conservelor sterilizate. Din datele statistice partiale, avand in vedere unele deficiente de raportare si centralizare pe plan national, se estimeaza pentru aceasta marca o pondere apropiata de 40% in totalul industriei de conserve din legume si fructe a tarii.
Investitorii straini ar putea preveni dezastrul
In 1995, intre Conservil Raureni SA si Oltchim SA Ramnicu Valcea a avut loc o fuziune prin absorbtie. Pentru fabrica din Raureni, care are o traditie de peste 50 de ani, aceasta preluare s-a dovedit a fi de bun augur. Societatea realizeaza anual aproximativ 5.000 tone produse finite (gemuri, compoturi si dulceturi) si o vanzare de 50 miliarde lei, din care 20 miliarde inseamna export.
Invitat sa-si spuna parerea despre evolutia pietei, directorul Ion Cilea ne-a transmis urmatoarele: „Din punctul nostru de vedere, incepand cu momentul noii forme de organizare, piata a fost intr-o continua crestere, chiar in conditiile crizei economice existente, crestere care nu a fost pe masura posibilitatilor de productie din cauza unor dificultati intampinate.”
Dificultatile la care face referire sunt similare cu cele invocate de Eugen Benea, administrator unic la SC Vitalef SA din Iasi: cresterea continua a preturilor la combustibili si energie, materie prima insuficienta, inchiderea majoritatii fabricilor de ambalaje din sticla, lipsa unor facilitati bancare acordate producatorilor, tehnologie uzata moral (in cazul celor care n-au avut posibilitatea de a face investitii) etc. Toate acestea au condus la costuri care, pe fondul scaderii puterii de cumparare, nu au permis o crestere mai mare a productiei, respectiv a vanzarilor pe piata interna.
Concluzia se impune de la sine: fara sustinere financiara din partea statului – cel putin a productiei horticole – industriei romanesti de conserve i se poate pune capac. Afirmatia este spulberata chiar de reprezentantul Ministerului Agriculturii si Alimentatiei care sustine ca acest lucru nu se va intampla. Motivul: interesul enorm manifestat recent de intreprinzatorii straini pentru acest sector de activitate.