Declanşarea unei crizei financiare era evidentă încă din 2007, având în vedere previziunile analiştilor internaţionali, a declarat, joi, Andreea Paul Vass, consilierul premierului, sfătuind antreprenorii să fie atenţi la „ce voci ascultă”.
„Valoarea portofoliului meu de pe bursă este la 99% din valoarea din 2008, fără nicio intervenţie anul trecut, când am stat şi am miorlăit, şi bine că am stat. Acesta este un semnal bun pentru piaţă”, a spus Vass la finalul unui seminar pe teme economice.
În acest context, ea a precizat că anumiţi analişti internaţionali au lansat semnale încă de la începutul anului 2007 care anticipau criza financiară, astfel că doar pentru cei neinformaţi criza ar fi trebuit să fie o surpriză.
„Era evidentă declanşarea unei crize. Criza nu a fost o surpriză, de aceea atenţie la vocile pe care le ascultaţi”, a spus Vass.
Pe de altă parte, Marius Stăncescu, partener în compania de consultanţă Riff Holding International, a arătat că imediat după ce analiştii internaţionali au atras atenţia asupra anumitor riscuri de pe piaţa financiară internaţională, reprezentanţii băncii centrale din România au ieşit şi au spus că piaţa românească nu va fi afectată de aceste probleme.
SURSA: Mediafax