Beda Singenberger (57 ani), rezident în Zurich, a fost acuzat că, "în complicitate cu diverşi contribuabili, în special din SUA, a efectuat operaţiuni destinate să disimuleze peste 184 milioane de dolari în străinătate în diferite bănci elveţiene" între 1998 şi 2009, arată ministerul în comunicatul citat de AFP.
Potrivit acuzării, acest elveţian, care "conducea o întreprindere de gestionare a averii şi de consiliere fiscală, numită Sinco Treuhand AG", crease "fundaţii" şi "stabilimente" în Liechtenstein, precum şi societăţi-fantomă în Hong Kong pentru a ascunde adevăratul beneficiar al acestor conturi bancare.
El este acuzat că ar fi ajutat bănci elveţiene să declare în scris fiscului american că titularii conturilor lor nedeclarate nu erau contribuabili în SUA, în timp ce ele afirmau exact contrariul fiscului elveţian.
În fine, potrivit Departamentului Justiţiei, Singenberger a sfătuit clienţi să-şi transfere conturile de la UBS spre alte bănci când SUA au dezvăluit în 2008 că urmăresc această bancă pentru complicitate la evaziune fiscală.
El riscă să fie condamnat la cinci ani închisoare şi o urmărire judiciară de trei ani, precum şi la o amendă care poate fi de 250.000 de dolari, dublul câştigurilor brute pe care le-a obţinut din delictele sale sau dublul pierderii acuzate de victimă (fiscul american).
Justiţia americană nu a precizat încă modul în care intenţionează să-l aducă pe Singenberger în faţa unuia dintre tribunalele sale.
SURSA: Agerpres