Consiliul General al Municipiului Bucureşti are programată astăzi, 18 iunie, o şedinţă în care se vor lua în discuţie 62 de proiecte, printre cele mai importante numărându-se contractarea unui împrumut în valoare de 100 milioane de lei pentru cumpărarea de troleibuze şi autobuze hibrid, precum şi pentru realizarea unor proiecte de infrastructură, dar şi suspendarea aşa-numitei taxe pentru terase.
Consilierii municipali se vor întruni în şedinţă joi, de la ora 18:00, pe ordinea de zi figurând 62 de proiecte de hotărâre, printre care: decontarea testării a 3.000 de farmacişti, reprezentanţi media şi angajaţi din domeniul alimentaţiei publice, contractarea unei finanţări rambursabile interne în valoare de până la 100.000.000 lei şi aprobarea indicatorilor tehnico-economici faza DALI în vederea obţinerii autorizaţiei de securitate la incendiu pentru şase spitale.
Consilierii generali vor dezbate următoarele proiecte:
* Un număr de 3.000 de angajaţi ai farmaciilor, ai firmelor de curierat, din domeniul alimentaţiei publice şi reprezentanţi mass-media ar urma să beneficieze de un sprijin financiar în valoare de 200 lei în vederea testării PCR. Proiectul „Testăm pentru a salva economia şi locurile de muncă” se adresează celor care vor solicita participarea, în mod voluntar, la efectuarea testării PCR, în vederea depistării infectării cu virusul SARS-CoV-2. Bugetul total al proiectului este de 633.000 lei, din care 600.000 de lei reprezintă sprijinul financiar acordat, 30.000 de lei – realizarea unei aplicaţii online de înscriere în cadrul proiectului şi 3.000 de lei – hosting aplicaţie online.
* Contractarea şi/sau garantarea unei finanţări rambursabile interne în valoare totală de până la 100.000.000 lei cu o perioadă de maturitate de până la 15 ani. Conform proiectului, contractarea finanţării se face în vederea următoarelor investiţii: achiziţia a 100 de troleibuze cu autonomie şi 130 de autobuze hibrid (50.000.000 lei) şi penetraţie Splaiul Independenţei – Ciurel – Autostrada Bucureşti-Piteşti; lărgire Şoseaua Fabrica de Glucoză între Calea Floreasca şi şoseaua Petricani; pasaj Doamna Ghica (50.000.000 lei, cheltuieli totale estimate din finanţarea rambursabilă).
* Taxa pentru utilizarea locurilor publice cu unităţi de alimentaţie publică şi terase de vară situate pe domeniul public administrat de autorităţile din subordinea municipalităţii ar urma să fie suspendată până la data de 31 decembrie. Taxa are în prezent valori cuprinse între 1,06 – 0,48 lei/metru pătrat/zi, în funcţie de zonă. Totodată, un alt proiect de pe ordinea de zi vizează scutirea de la plata taxei respective pe durata stării de urgenţă. Pentru a beneficia de această prevedere, utilizatorii au obligaţia ca până la data de 15 septembrie inclusiv să depună la autorităţile din subordinea CGMB care administrează domeniul public o cerere de acordare a scutirii, însoţită de o declaraţie pe proprie răspundere împreună cu documente justificative.
* Hotărârea în baza căreia terenul pe care se află Depoul Victoria (circa 34.700 mp) urma să intre în patrimoniul Societăţii de Transport Bucureşti, iar tramvaiele mutate la Depoul Titan (HCGMB 420/2019) ar putea fi revocată, conform unui proiect de pe ordinea de zi. Decizia vine ca urmare a faptului că pe 17 februarie 2020, a fost înregistrată la Primăria Municipiului Bucureşti o adresă a Instituţiei Prefectului Municipiului Bucureşti prin care se comunica faptul că prefectul Capitalei a formulat cerere de chemare în judecată a CGMB în vederea anulării Hotărârii nr. 420/2019, notează Agerpres.
* Transmiterea din administrarea AFI către ARCUB a spaţiului cu altă destinaţie decât aceea de locuinţă situat în bulevardul Decebal, nr. 11, bloc S14, parter (…) pentru derularea proiectului educaţional şi cultural „Muzeul Copiilor”. Este vizată realizarea de spaţii expoziţionale, ateliere, laboratoare, spaţii de experiment.
* Transmiterea din administrarea Administraţiei Străzilor şi a Administraţiei Fondului Imobiliar în cea a Direcţiei Generale de Asistenţă Socială a Municipiului Bucureşti (DGASMB) a două spaţii pentru proiecte sociale: bulevardul Regina Elisabeta nr. 75, parter şi subsol – pentru Centrul municipal de donaţii şi voluntariat (la nivelul căruia să fie implementat proiectul social ‘Bebe de Bucureşti’) şi Calea Plevnei nr. 98, bl. 10C pentru servicii sociale destinate categoriilor defavorizate.
Digitalizarea spitalelor aflate în administrarea Administraţiei Spitalelor şi Serviciilor Medicale Bucureşti
* Proiectul pilot „Digitalizarea Spitalului Clinic Colentina” şi elaborarea studiului de fezabilitate privind proiectul „Digitalizarea spitalelor aflate în administrarea Administraţiei Spitalelor şi Serviciilor Medicale Bucureşti”. Obiectivul proiectului de digitalizare îl reprezintă îmbunătăţirea calităţii serviciilor medicale din cadrul spitalelor prin automatizarea/eficientizarea fluxurilor medicale, siguranţa datelor pacienţilor, telemedicina/asistenţa medicală la distanţă/second opinion şi interconectare.
* Aprobarea indicatorilor tehnico-economici faza DALI (documentaţie de avizare a lucrărilor de intervenţie) în vederea obţinerii autorizaţiei de securitate la incendiu pentru şase spitale aflate în subordinea Administraţiei Spitalelor şi Serviciilor Medicale Bucureşti (ASSMB), valoarea investiţiilor depăşind 66 de milioane de lei cu TVA. Este vorba despre: Spitalul Clinic „Prof. Dr. Theodor Burghele”, Spitalul Clinic de Nefrologie „Dr. Carol Davila”, Spitalul Clinic Filantropia, Spitalul de Boli Cronice „Sfântul Luca”, Spitalul Clinic „Nicolae Malaxa” şi Spitalul Clinic „Sfânta Maria”.
* Program de microcipare şi sterilizare a maximum 5.000 de câini şi 5.000 de pisici fără pedigree, cu deţinător, aflaţi în proprietatea persoanelor fizice cu domiciliul sau reşedinţa în Bucureşti. Prin program se subvenţionează microciparea, identificarea, înregistrarea şi sterilizarea unui număr de maximum trei animale de companie (câini şi/sau pisici) pentru fiecare deţinător.
* Titlul de cetăţean de onoare al Capitalei va fi conferit conf. dr. Simin Aysel Florescu (director medical la Spitalul Clinic Boli Infecţioase şi Tropicale ‘dr. Victor Babeş’), dr. Emilian Ioan Imbri (manager al Spitalului ‘dr. Victor Babeş’), dr. Sorin Petrea (director medical la Institutul Naţional de Boli Infecţioase ‘Matei Balş’), precum şi activistului Ionuţ Ursu.
* Se declară zona cuprinsă între Splaiul Independenţei şi Bulevardul Libertăţii – „Promenada cu Fântâni” ca zonă de odihnă, recreere, precum şi pentru organizarea de evenimente. Potrivit proiectului, sunt admise numai funcţiuni specifice şi conexe specifice loisirului sau destinate utilizării publice: mobilier urban, amenajări pentru promenadă, recreere şi odihnă, precum şi pentru organizare ocazională de construcţii detaşabile temporare pentru alimentaţie publică şi terase de vară, expoziţii şi activităţi culturale.
* Pe ordinea zi figurează de asemenea aprobarea Planului Urbanistic Zonal Coordonator Sector 5 şi a Planului urbanistic Zonal al Spitalului Metropolitan cu funcţiuni complementare, Centru de excelenţă, campus universitar.