Banca Naţională a României (BNR) a anunţat pentru finalul anului o inflaţie de 7,5%. În schimb, cifra pentru luna noiembrie pe care o va anunţa INS ar putea fi mai mică, respectiv 7%.
Anunțul a fost făcut de consilierul guvernatorului BNR, Adrian Vasilescu, la Gala BankingNews.
BNR a anunţat pentru finalul anului o inflaţie de 7,5%
În cadrul evenimentului Mugur Isărescu a primit premiu pentru aportul considerabil pe care l-a avut în ceea ce priveşte stabilizarea dobânzilor şi asigurarea siguranţei băncilor din România.
„Îi plac caricaturile (n.red. guvernatorului BNR), îi plac foarte mult. Are o colecţie de caricaturi despre domnia sa. Bineînţeles că îi va găsi un loc şi acesteia. Mulţumesc pentru premiu în numele dânsului. Îi pare rău că nu a putut să fie aici. Şi aş mai adăuga ceva. Chiar merită un premiu în acest an în care după 3 ani de luptă cu inflaţia am ajuns să intrăm în grafic. A anunţat Banca Naţională că sfârşitul anului acestuia va veni cu 7,5%. Săptămâna viitoare vine şi cifra de la INS. Sper că noiembrie va veni cu 7%”, a declarat Adrian Vasilescu.
Au fost acordate mai multe premii speciale. Printre cei care le-au primit se numără:
- Florin Dănescu, preşedinte executiv Asociaţia Română a Băncilor;
- Alexandru Păunescu, reprezentantul Băncii Naţionale a României în cadrul CSALB.
România se află în topul țărilor cu cea mai ridicată rată anuală a inflației
În octombrie, rata anuală a inflației în UE a scăzut la 3,6%, comparativ cu 4,9% în septembrie, arată Eurostat. Ungaria, Cehia și România se află în topul țărilor cu cea mai ridicată rată. În România se înregistrează o rată a inflației de 8,3%. România a înregistrat totuși o scădere de la 9,2% în septembrie la 8,3% în octombrie.
La polul opus, Belgia, Țările de Jos și Danemarca au raportat rate anuale ale inflației negative.
Pentru țările din zona euro, rata anuală a inflației a coborât de la 4,3% în septembrie la 2,9% în octombrie. Pentru statele din zona euro, cel mai semnificativ impact asupra creşterii anuale a preţurilor a venit din partea preţurilor la servicii. Acestea au înregistrat un avans de 1,97 puncte procentuale.
Sunt urmate de preţurile la alimente, băuturi alcoolice şi ţigări care au crescut cu 1,48 puncte procentuale. În schimb, prețurile la energie au scăzut cu 1,45 puncte procentuale.