Cristian Bichi, consilier al Guvernatorului BNR Mugur Isărescu a scris recent un articol intitlulat „De ce comparația între politica fiscală a SUA și cea a României nu este potrivită?” pe platforma OpiniiBNR.ro, un forum pe care specialiştii din Banca Națională a României dezbat principalele evoluții macroeconomice și financiare locale și internaționale. Opiniile exprimate sunt strict personale, nu reflectă poziția oficială a Băncii Naționale a României și nu implică sau angajează în niciun fel această instituție.
„Pentru a respecta promisiunea din articolul meu anterior de pe acest blog, revin cu argumente suplimentare pentru a fi cât mai clar pentru cititori de ce replicarea pachetelor de sprijin economic din SUA nu poate fi făcută de multe alte țări, nu numai de România, principalul motiv ținând de problema sustenabilității deficitelor bugetare. Aceste țări nu își permit luxul de a avea deficite publice mari, întrucât moneda lor nu ocupă o poziție specială în tranzacțiile comerciale și financiare internaționale cum este cazul monedei americane.
Programele de sprijin economic din SUA
SUA au luat măsuri etapizate ca răspuns la criza sanitară declanșată de pandemia Covid-19 și la efectele economice și sociale negative ale acesteia. Într-o primă etapă au fost alocate fonduri pentru producția de vaccinuri și pentru furnizorii de servicii de sănătate. În etapa a doua, în condițiile escaladării crizei, au fost alocate fonduri suplimentare pentru plata concediilor medicale, finanțarea de urgență a sistemului de asigurări de șomaj, pentru programe de sănătate, nutriționale și testare pentru identificarea noului virus. În a treia fază, Congresul american a adoptat pachete importante de stimul economic bazate pe legea CARES (Coronavirus Aid, Relief and Economic Security Act) și Paycheck Protection Program and Healthcare Enhancement Act.
Legea CARES, din 27 martie 2020, prevede alocarea de sume fără precedent în valoare de 2.200 de miliarde de dolari SUA (aproximativ 10% din PIB) sub formă de ajutor pentru persoanele care și-au pierdut locul de muncă din cauza pandemiei, pentru gospodăriile cu venituri scăzute și medii, pentru firme mici și mijlocii, pentru spitale și furnizori de servicii medicale, pentru firme de transport aerian și pentru state și administrații locale[i].
De o atenție deosebită din partea mass-media s-au bucurat prevederile privind transferurile economice directe către cetățenii americani cu venituri mici. Potrivit CARES, orice adult al cărui venit minim brut ajustat este mai mic de 75.000 de $ pe an poate primi până la 1200 de $, plus o sumă suplimentară de 500 de $ pentru fiecare copil; un cuplu care depune în comun declarația fiscală al cărui venit este mai mic de 150.000 de $ poate primi până la 2400 de $, plus 500 de $ pentru fiecare copil[ii].
De asemenea, o secțiune din legea CARES se referă la Paycheck Protection Program (PPP), un program guvernamental care asigură împrumuturi bancare cu garanții publice pentru întreprinderile de talie mică (cu mai puțin de 500 de salariați) în scopul menținerii salariaților.
În data de 24 aprilie 2020, președintele american a semnat Paycheck Protection Program and Health Care Enhancement Act, ce a introdus un nou pachet federal de ajutoare pentru micile întreprinderi și spitale în valoare de 484 de miliarde $.
Între dorințe și realități
Mass-media din întreaga lume e plină de știri privind mărimea pachetului de stimul economic din SUA și factorii de decizie din numeroase țări au fost puși sub presiunea de a face la fel și a aloca resurse la același nivel (10% din PIB). Până aici nimic nou sub soare în ceea ce privește reacția unor analiști autohtoni. Poate fi însă replicat, copy-paste, modelul american în România sau în multe alte țări? Problema este că măsurile fiscale adoptate de SUA nu se potrivesc oriunde și pot genera probleme dacă sunt preluate automat, fără a se ține seama de situația concretă a fiecărei țări (de ex. structura sistemului de asigurări sociale, capacitatea administrativă, nivelul deficitului bugetar și al datoriei publice etc).
Importanța condițiilor individuale este evidentă și în cazul SUA, aceasta explicând, în mare măsură, de ce s-a recurs la plăți directe: analiștii pun decizia pe seama faptului că statul american are un sistem de asistență socială mai puțin dezvoltat decât în cazul majorității țărilor europene. Ecouri ale acestei situații se regăsesc în textul următor, ce aparține unui economist al băncii centrale americane: “Deși cecurile pentru ajutor vor asigura asistența necesară pentru gospodăriile aflate în dificultăți financiare, calculele noastre simple arată că banii nu vor dura foarte mult, chiar pentru gospodăriile cu venit scăzut. Pentru a oferi asistență suplimentară gospodăriilor americane, actualul plan de sprijin de asemenea extinde sfera de acoperire a asigurărilor de somaj, care ar putea fi mai efective în rezolvarea problemelor legate de lipsa veniturilor. O astfel de acoperire extinsă este exact politica sugerată și sprijinită de președintele Băncii Federale de Rezervă din St. Louis și de mulți alții”[iii]. O opinie critică a unui economist american, în limitele unui dialog academic normal, pe care doar un propagandist mercenar l-ar putea acuza că susține politici inspirate de o altă țară ce amenință interesele SUA[iv].
Programul SUA în comparații internaționale
Țările din întreaga lume au reacționat la criza economică indusă de Covid-19 prin pachete fiscale de mărimi diferite și cu structură variată. Printre politicile urmate pot fi identificate:
măsuri ce presupun pierderi permanente pentru bugetele naționale (cheltuieli efectuate fără compensație viitoare în contrapartidă);
măsuri cu efect bugetar temporar (amânări de taxe ce vor fi plătite mai târziu);
programe de garanții care nu reprezintă costuri fiscale directe (ele sunt însă obligații eventuale care se pot transforma în viitor în cheltuieli bugetare).
Într-o comparație internațională, SUA se individualizează ca țară, atât în ceea ce privește mărimea pachetului fiscal, cât și prin aceea că acesta reprezintă, în cea mai mare parte, cheltuieli imediate ce deteriorează soldul bugetar fără a mai fi recuperate mai târziu. Astfel de măsuri nu pot fi aplicate de multe state europene, întrucât ele nu dispun de spațiu fiscal de manevră în condițiile în care deficitele bugetare și datoria sunt ridicate. Fără a avea în vedere permanent aspectele de sustenabilitate, astfel de țări ar putea ajunge la inflație foarte ridicată și la crize de datorie suverană și bancare, pentru a enumera doar câteva din posibilele probleme. SUA își permit însă luxul de a genera deficite însemnate, deoarece ele se bucură de un avantaj care va fi explicat în continuare.
De ce privilegiu “exorbitant” se bucură SUA, ce permite finanțarea fără probleme a deficitelor publice?
SUA pot să sporească masiv deficitul lor bugetar pentru a finanța măsurile de sprijin, deoarece ocupă o poziție privilegiată în sistemul financiar internațional.Față de România, sau Spania, Italia etc., în cazul statului american, nu există nici cea mai mică îndoială că va fi în măsură să își finanțeze deficitul bugetar chiar dacă va fi extrem de mare. Aceasta se datorează “privilegiului exorbitant”[v] de care beneficiază SUA, cel de a fi o țară cu monedă internațională de rezervă.
Monedele internaționale de rezervă sunt, potrivit definiției oferite de site-ul web Investopedia, acele monede în care băncile centrale din lume și alte instituții financiare majore își mențin rezervele pentru fi folosite pentru investiții, tranzacții și plăți de datorii internaționale. De asemenea, o mare parte din mărfuri au prețurile exprimate în monede de rezervă, ceea ce face necesar ca participanții la schimburile internaționale să aibă dețineri de monede internaționale pentru efectuarea plăților.
Potrivit statisticilor FMI, dolarul american este moneda internațională dominantă în emisiunile globale de titluri, în facturarea comerțului mondial, în constituirea rezervelor oficiale, precum și în plăți și decontări internaționale. Moneda americană reprezintă 60,89% din rezervele internationale constituite de băncile centrale, peste 90% din decontările în valută și 63 % din emisiunile la nivel global de titluri de datorie.
Cum se manifestă privilegiul exorbitant de care se bucură dolarul SUA? În primul rând, această țară nu va avea probleme de balanță de plăți, întrucât plata importurilor sale se va face în monedă națională. Banca centrală americană va putea imprima cu costuri reduse de câțiva zeci de cenți, să zicem, o bancnotă de 100 de dolari pe care o va schimba pe piață, datorită cererii pentru această monedă de rezervă, pentru bunuri și servicii de valoare echivalentă asigurate de agenți economici din întreaga lume[vi]. Mai mult, importanța dolarului pe plan mondial, va determina o cerere constantă de dețineri în moneda SUA[vii], a căror existență va face necesară obținerea de randamente. În acest context, instrumentele ideale pentru realizarea unei rentabilități acceptabile în condiții de siguranță vor fi titlurile emise de guvernul american. Din acest motiv, nu vor exista probleme în asigurarea finanțării deficitului public ce va spori substanțial în acest an. Investitori din întreaga lume vor căuta un activ de refugiu în condiții de incertitudine și nimeni nu va pune la îndoială capacitatea de plată a SUA în condițiile dolarului ca principală monedă de rezervă. Nu la fel va fi situația în cazul României sau al altor țări. După cum arăta Jaques de Larosiere într-un comentariu recent[viii], “multe state au bilanțuri slabe cu datorii monumentale, și extinderea – pe care unii ar dori să o vadă nelimitată – acestor capacități financiare va ridica evident problema esențială a sustenabilității deficitelor”.
Concluzii
Statele lumii au răspuns la criza economică declanșată de actuala pandemie prin pachete fiscale de mărimi diferite și care cuprind combinații diverse de măsuri, ce țin cont de circumstanțele lor individuale. Multe dintre ele nu-și permit luxul de a copia modelul american, în termeni de volum și politici specifice, nefiind în situația privilegiată a acestei țări ce are monedă internațională de rezervă. Din această perspectivă, afirmația mea din articolul precedent conform căreia “comparația cu SUA nu este potrivită” rămâne valabilă și o susțin în continuare.
PS: Nici un analist serios nu și-a permis să încrimineze statele lumii care au adoptat pachete fiscale adaptate situației lor, ce diferă ca structură de cel american, ca urmând politica Moscovei. Un analist de pe meleaguri dâmbovițene se laudă însă că a reușit performanța de a-l face pe autor să admită că modelul urmat de BNR nu este cel american și că “comparația cu SUA nu este potrivită”. Nu pot decât să precizez, dupa cum poate constata cu ușurință orice cititor, că referirile din articolul meu anterior aveau în vedere pachetele de politici fiscale din SUA și finanțarea deficitului bugetar al acestui stat, deci nu aspecte de politică monetară. Să îl informăm pe analistul nostru că BNR, în calitate de bancă centrală, se ocupă cu politica monetară și nu cu cea fiscală, deci afirmația sa se potrivește ca nuca în perete, fiind de un imens ridicol”, a scris Cristian Bichi pe opiniibnr.ro.