Astăzi, Plenul Parlamentului a dezbătut rapoartele de activitate ale Televiziunii Române şi ale Radioului public, iar respingerea acestora a însemnat şi demiterea celor două Consilii de Administraţie. Cine va conduce de acum încolo cele două societăţi?
Marţi, 11 mai, Plenul Parlamentului a respins rapoartele de activitate ale Televiziunii şi Radioului public pentru anii 2017, 2018 şi 2019, ceea ce duce la demitarea Consiliilor de Administraţie ale celor două societăţi, SRTv şi SRR.
Rapoartele de activitate ale SRTv
Astfel, Plenul Parlamentului a respins rapoartele de activitate ale Societăţii Române de Televiziune pe anii 2017, 2018 şi 2019. S-au înregistrat 142 de voturi pentru şi 239 de voturi împotrivă la Raportul pe 2019, 144 de voturi pentru, 242 împotrivă şi o abţinere la cel pe anul 2018 şi 141 de voturi pentru, 247 împotrivă şi două abţineri la raportul pe 2017.
Anca Dragu, preşedintele Senatului, a declarat după vot că respingerea rapoartelor atrage demiterea de drept a Consiliului de administraţie al Televiziunii publice, scrie Agerpres.
„Ca urmare, Consiliul de administraţie al Televiziunii publice a fost demis. (…) Parlamentul numeşte un preşedinte interimar cu un mandat bine definit pe o perioadă de 6 luni”, a precizat Dragu.
Rapoartele de activitate ale SRR
Şi rapoartele de activitate ale Societăţii Române de Radiodifuziune pe anii 2017, 2018 şi 2019 au fost respinse.
S-au înregistrat 168 voturi pentru şi 247 împotrivă la raportul pe 2019, 174 voturi pentru şi 242 împotrivă în cazul raportului pe 2018 şi 176 voturi pentru şi 243 împotrivă la raportul pe 2017.
„Consiliul de Administraţie al Societăţii Române de Radiodifuziune a fost demis. La propunerea comisiilor permanente de specialitate, Parlamentul numeşte un director general interimar al Societăţii Române de Radiodifuziune cu un mandat bine definit, de 6 luni”, a subliniat preşedintele Senatului, Anca Dragu.
Schimburi de replici între reprezentanţii PSD şi Iulian Bulai
Senatorul PSD Lucian Romaşcanu a criticat deciziile luate astăzi, subliniind că cele două instituţii funcţionează foarte bine, dar şi că „politicul şi-a pus amprenta” la respingerea rapoartelor SRR şi SRTv.
În schimb, preşedintele Comisiei pentru Cultură, Iulian Bulai (USR PLUS), a afirmat că Radioul funcţionează mai bine ca Televiziunea publică, însă nu există o transparenţă a deciziilor.
„Dacă aţi fost atât de mândri de aceste două persoane (şefii SRR şi SRTv – n.r.), de ce v-a fost frică să dezbatem aceste rapoarte atâţia ani? (…) Nu aţi avut curajul, ştiaţi că o să pice, că aţi folosit aceşti oameni care nu şi-au făcut treaba bine.
Dacă vrei să conduci bine radioul, nu pui un fost parlamentar care ţi-a fost coleg. Dacă vrei să conduci bine, pui oameni de top în conducere. Radioul funcţionează mai bine ca TVR. Nu este meritul dumneavoastră, domnule Romaşcanu.
Nu se întâmplă acolo: material jurnalistic de investigaţie, o mai mare transparenţă a deciziilor, material relevant de primă mână. Ştim cum nu trebuie să arate aceste instituţii: politizate, fără transparenţă”, a întrebat Bulai în plen.
Replica i-a fost dată de deputatul PSD Alfred Simonis.
„Nu am venit cu rapoartele pentru că nu am dorit ca nişte oameni excepţionali şi buni profesionişti să fie evaluaţi în comisia de cultură de către dumneavoastră”, a spus social-democratul.
Plenul Parlamentului urmează să numească interimari la conducerea SRR şi SRTv.
Sursă foto: Dreamstime