În cadrul aceleiaşi şedinţe, Consiliul a aprobat modificările aduse Actului constitutiv al societăţii Euroins România Asigurare-Reasigurare S.A., ca urmare a majorării capitalului social; eliberarea Certificatelor de Înregistrare a Valorilor Mobiliare pentru produsele structurate emise de Erste Group Bank AG şi SSIF BRK Financial Group S.A.; aprobarea prospectului proporţionat aferent emisiunii de noi acţiuni al societăţii Transcom SA Sibiu; avizarea şi reavizarea unui număr de 128 agenţi şi retragerea avizelor pentru 276 de agenţi care desfăşoară activităţi de marketing pentru fondurile de pensii facultative şi administrate privat. 

De asemenea, Consiliul a aprobat, printre altele, Proiectul Normei pentru punerea în aplicare a Sistemului de raportare contabilă la 30 iunie 2016 a societăţilor din domeniul asigurărilor; avizarea Instrucţiunii Fondului de Garantare a Asiguraţilor privind întocmirea şi depunerea situaţiilor financiare semestriale de către FGA; modificarea Codului Depozitarului Central S.A. cu privire la împrumutul de instrumente financiare; proiectul Normei privind sistemul de raportare contabilă semestrială în domeniul pensiilor private. 

Tot în şedinţa de miercuri au fost aprobate metodologia şi demararea celei de-a doua etape a exerciţiului de testare la stres a fondurilor deschise de investiţii şi a fondurilor închise de investiţii; aprobarea rezultatelor controlului periodic efectuat la Libra Internet Bank S.A. în calitatea de depozitar al fondurilor administrate de către SAI SAFI Invest S.A.; retragerea autorizaţiei de funcţionare şi suspendarea activităţii, la cerere, în cazul unor brokeri de asigurare; sancţionarea reprezentanţilor legali ai unor emitenţi; respingerea unor plângeri prealabile formulate împotriva unor decizii ale ASF. 

Agerpres