Consiliul Concurentei a autorizat concentrarea economica realizata prin dobandirea controlului de catre GROUPAMA INTERNATIONAL asupra SC Asiban Asigurare Reasigurare SA.
Consiliul Concurentei a analizat compatibilitatea operatiunii notificate cu un mediu concurential normal si a ajuns la concluzia ca prin aceasta operatiune de concentrare economica nu se creeaza sau consolideaza o pozitie dominanta pe pietele relevante definite, piete pe care activeaza S.C. Asiban Asigurare Reasigurare S.A.
Groupama International face parte din grupul francez Groupama, prezent pe piata romaneasca a asigurarilor prin intermediul: BT Asigurări Transilvania S.A., prin filiala Groupama Transport, precum si prin OTP Garancia Asigurari SA (societate recent achizitionata, care va face parte din grup dupa obtinerea aprobarii de la autoritatile de reglementare relevante).
La randul sau, SC Asiban Asigurare Reasigurare S.A. este prezenta pe piata nationala de asigurari generale, precum si pe piata romaneasca de asigurari de viata.
Sursa: Consiliul Concurentei