Autoritatea de concurenţă a evaluat operaţiunea de concentrare economică din punctul de vedere al compatibilităţii acesteia cu un mediu concurenţial normal, respectiv al posibilelor efecte anticoncurenţiale, în conformitate cu Regulamentul privind concentrările economice. Analiza Consiliului Concurenţei a condus la concluzia că operaţiunea de concentrare economică nu ridică obstacole semnificative în calea concurenței efective pe piaţa națională sau pe o parte a acesteia.
Investitorul imobiliar Globalworth, fondat de omul de afaceri grec Ioannis Papalekas, a plătit 42,5 mil. euro pentru depozitul Dacia de la Oarja, potrivit unui anunţ făcut la Bursa de la Londra. Acesta este unul dintre cele mai mari centre de distribuţie ale grupului Renault din afara Franţei.
Achiziţia a fost făcută de la compania Elgan, deţinută de omul de afaceri Simon Roth, potrivit companiei de consultanţă imobiliară Colliers International, care a consiliat vânzătorul. Depozitul construit de Elgan a fost închiriat în totalitate de Dacia.
Depozitul are cu o suprafaţă închiriabilă de 68.000 mp şi un teren disponibil pentru construcţia a încă 40.000 mp. Amplasat în comuna Oarja, la 28 de kilometri de uzina Dacia de la Mioveni şi în apropierea autostrăzii Bucureşti-Piteşti, depozitul fost inaugurat în anul 2010 şi asigură distribuţia de piese de schimb pentru Dacia, Renault şi Nissan în România şi 33 altele ţări.
Aceasta este a doua mare investiţie realizată de Papalekas în sectorul industrial al pieţei imobiliar, el fiind specializat pe clădiri de birouri. Globalworth mai deţine proiectul Timişoara Airport Park, unde au închiriate spaţii companiile Continental, Valeo şi Elster.
„Vânzarea depozitului Dacia dezvoltat de Grupul Elgan, către Globalworth, reprezintă o tranzacţie importantă pentru piaţa de investiţii din România, urmând la scurt timp după intrarea fondului suveran GIC pe piaţa locală prin achiziţionarea platformei P3, şi subliniază interesul pentru acest tip de produs. De asemenea, prin această achiziţie, Globalworth îşi extinde portofoliul de centre de depozitare şi logistice în România, după achiziţia parcului TAP în Timişoara. Nu în ultimul rând, pentru Grupul Elgan este primul exit semnificativ în România, acesta uitându-se la noi dezvoltări”, a declarat Robert Miklo, director asociat în cadrul departamentului de investiţii al Colliers International.
Pe lângă acest depozit, grupul Elgan a dezvoltat mai multe proiecte imobiliare similare, printre care Auchan Logistics (38.000 mp în Ungaria), Volvo Trucks Factory & Logistics (19.300 mp în Franţa), Renault-Nissan Logistics (19.500 mp în Ungaria), Bogáncs Estates Office & Logistics (57.000 mp în Ungaria) şi DHL Express HQOffice & Logistics (14.500 mp în Ungaria).