Consiliul Concurenţei analizează preluarea băncii Millennium de către OTP Bank România

Consiliul Concurenţei a anunţat, miercuri, că analizează concentrarea economică ce se va realiza prin dobândirea de către OTP Bank România a controlului asupra băncii Millenium.

OTP Bank România face parte din grupul OTP, care furnizează servicii financiare universale în Ungaria, România, Muntenegru, Croaţia, Bulgaria, Rusia, Ucraina, Slovacia şi Serbia, potrivit aceleiași surse, citată de Agerpres. Banca Millenium este o instituţie financiară cu activităţi concentrate pe segmentul de retail şi face parte din grupul Millenium. Atât OTP, cât şi Millenium, sunt active pe piaţa serviciilor financiar-bancare din România.

În conformitate cu prevederile Legii concurenţei (nr. 21/1996), această operaţiune este o concentrare economică ce depăşeşte pragurile valorice prevăzute de lege, fiind supusă controlului Consiliului Concurenţei. În vederea stabilirii compatibilităţii concentrării economice cu un mediu concurenţial normal, autoritatea de concurenţă va analiza operaţiunea notificată şi va emite o decizie în termenele stabilite de lege. Consiliul Concurenţei este interesat în obţinerea observaţiilor şi punctelor de vedere de la agenţii economici terţi referitor la modul în care concentrarea economică ce urmează a se realiza afectează sau poate afecta concurenţa de pe piaţă, se mai spune în comunicat.

OTP Bank România, membră a OTP Group, a semnat, la finalul lunii iulie, contractul de achiziţie în procent de 100% a acţiunilor Millennium Bank România, membră a Banco Comercial Portugues, valoarea tranzacţiei fiind de 39 milioane de euro.