Consiliul Concurenței analizează preluarea Sam Mills Business de către Givesco A/S

Consiliul Concurenței analizează tranzacția prin care grupul Givesco preia Sam Mills Business Investment Holding.

În România, Grupul Givesco A/S din Danemarca desfășoară, activități de comercializare a produselor din mai multe domenii: patiserie, textile, creveți și furaje pentru pești, componente și ansamble hidraulice, componente auto.

Sam Mills Business Investment Holding este o societate de tip holding care controlează mai multe companii care desfășoară activitate comercială în diverse sectoare, precum: producția de carne de pui, nutrețuri pentru animale, apa îmbuteliată, paste fără gluten, făină de grâu și de porumb, tărâțe și bere.

În conformitate cu prevederile Legii Concurenţei (nr. 21/1996), această operaţiune reprezintă o concentrare economică ce trebuie supusă controlului Consiliului Concurenţei.

Autoritatea de concurență va evalua această concentrare economică în scopul stabilirii compatibilităţii sale cu un mediu concurenţial normal şi va emite o decizie în termenele prevăzute de lege.