Consiliul Concurenței pune în consultare publică analiza preliminară pe piața serviciilor de reparații și întreținere pentru echipamentele de radiologie-imagistică medicală.
Analiza a urmărit o mai bună cunoaștere a a modului de desfăşurare a activităţii companiilor active atât pe piaţa de service, cât și pe piețe aflate în legătură cu aceasta, cum ar fi producția sau distribuția de aparate/echipamente de radiologie-imagistică medicală, dar și organizarea de cursuri de pregătire profesională sau instruirea de specialitate asigurată angajaților.
De asemenea, au fost vizate aspecte referitoare la relațiile dintre companii și autoritățile publice cu competențe specifice, de autorizare a desfășurării activităților de service pentru aparate/echipamente de radiologie-imagistică medicală. Nu în ultimul rând, Consiliul Concurenței a luat în considerare unele semnalele referitoare la posibilul impact anticoncurențial al unor prevederi cuprinse în diverse acte cu caracter normativ.
Autoritatea de concurenţă a constatat că, la ora actuală, nu există o evidență clară și completă a companiilor care pot asigura service pentru aparatele/echipamentele de radiologie-imagistică medicală. Lipsa unei baze de date care să asigure o evidență a furnizorilor de service, după criterii clare, ca de ex., tipuri de echipamente, producători etc., este de natură să afecteze procesul concurențial, întrucât generează o asimetrie de informații atât între furnizorii de service-ofertanți și clienții acestora, cum ar fi spitale, policlinici (în calitate de autorități publice contractante[1]), cabinete private etc., cât și între producătorii de aparate/echipamente și servisanții-parteneri ai acestora, care sunt puși în situația de a nu își cunoaște concurenții reali sau potențiali, fapt ce se reflectă, în final, asupra consumatorului final (de ex., prin stabilirea unor condiții comerciale contractuale cu efecte, directe sau indirecte, asupra clienților proprii).
Instruirea profesională a personalului de specialitate al servisanților este asigurată și certificată de producător şi reprezintă, totodată, o condiție esențială pentru a fi autorizați să presteze activitatea de service.
Cu privire la aceasta, Consiliul Concurenţei a constatat că nu există prevederi legale care să instituite măsuri de natură să atenueze/compenseze efectele posibilelor conflicte de interese în care s-ar putea afla producătorii, în cazul în care asigurarea pregătirii profesionale de specialitate de către aceștia reprezintă singura opţiune viabilă.