Cererea de masă lemnoasă cu destinaţia lemn de foc a fost mai mare decât oferta, în perioada august 2016 – august 2018, ceea ce a condus la creşteri semnificative ale preţurilor, cu 50%, şi la disfuncţionalităţi în aprovizionarea populaţiei cu lemn de foc, a constatat Consiliul Concurenţei în urma derulării unei analize pe piaţa lemnului de foc din judeţele Braşov, Brăila, Ialomiţa şi Hunedoara.
”Astfel, deşi cantitatea de lemn de foc comercializată la nivelul celor patru judeţe a crescut de la 163.583 mc la 235.977 mc, respectiv cu 44,25%, aceasta nu a acoperit necesarul şi, ca urmare, preţul lemnului de foc a înregistrat o creştere de peste 50%”, arată autoritatea de concurenţă într-un comunicat.
Disfuncţionalităţile în aprovizionarea cu lemn de foc au determinat populaţia să achiziţioneze lemn de lucru, mai scump, direct sau prin intermediari, schimbându-i destinaţia în lemn de foc, privând astfel industria specifică de resursa necesară.
Cu privire la masa lemnoasă recoltată ilegal, există dificultăţi ca aceasta să fie integrată în industrie având în vedere obligaţiile în vigoare privind trasabilitatea, fiind mult mai uşor ca aceasta să fie utilizată ca lemn de foc.
Preţul lemnului de foc este influenţat de operaţiunile de tăiere, de prelucrare, de transport, de depozitare, precum şi de alte de alte elemente precum specia, gradul de uscare etc.
La nivelul lunii august 2018, pentru cele patru judeţe analizate, preţurile medii pentru lemnul de foc erau de 220 lei/tonă la producătorii de masă lemnoasă, de 300-450 lei/tonă în depozitele comercianţilor şi 600-650 lei/tonă în reţelele de bricolaj.
Dintre cele patru judeţe, cel mai mic preţ mediu de comercializare a lemnului de foc se înregistrează în judeţul Brăila, judeţ care deţine mici suprafeţe împădurite, dar cei doi producători locali îşi comercializează produsele, cu precădere, direct la locul recoltării lemnului (fasonat la cioată).
”În acelaşi timp, iar cel mai mare preţ mediu se înregistrează în judeţul Ialomiţa, un judeţ care, de asemenea, deţine suprafeţe împădurite mici, dar unicul producător de masă lemnoasă pentru foc (Direcţia Silvică Ialomiţa) îşi comercializează produsele, cu precădere, din depozit”, precizează autoritatea de concurenţă.
În judeţele Hunedoara şi Braşov, având suprafaţe împădurite mari şi medii, îşi desfăşoară activitatea mai mulţi producători care comercializează lemnul de foc atât la locul recoltării, cât şi la drum auto şi din depozite, preţul variind în funcţie de modul în care lemnul este pus în vânzare.
Lemnul de foc este principala sursă de încălzire în România, numărul gospodăriilor care se utilizează lemnul de foc ca mijloc de încălzire este de 3,415 milioane, reprezentând 45,71%, din totalul gospodăriilor înregistrate la nivel naţional, conform statisticilor oficiale.
În ceea ce priveşte mediul rural, numărul locuinţelor care utilizează lemnul de foc drept mijloc de încălzire este de 2,773 milioane, ceea ce reprezintă 85% din totalul locuinţelor înregistrate în mediul rural.
Consumul de lemn de foc este influenţat de dimensiunile locuinţei, condiţiile meteorologice, randamentul instalaţiei de încălzire, precum şi gradul de izolaţie termică al gospodăriei.
Astfel, randamentul de transformare al lemnului de foc în energie termică pentru sobe uzuale este, în general, foarte scăzut, respectiv între 20- 40%, în timp ce randamentul de transformare al energiei electrice şi a gazului metan în energie termică ajunge la 99%.
Costul pentru obţinerea unei gigacalorii folosind lemnul de foc variază între 200 şi 349 lei, în timp ce costul pentru gaz metan este între 169,3 – 178,7 lei, în situaţia unor instalaţii pentru obţinerea energiei termice utilizate, în general, de către populaţie.
Astfel, lemnul de foc este o materie primă scumpă, utilizată preponderent în sobe ineficiente, poluante, încălzirea locuinţei fiind de obicei parţială, iar confortul termic redus, iar înlocuirea dispozitivelor de încălzire cu unele mai eficiente ar putea constitui o primă etapă a procesului de diminuare a cantităţii de lemn de foc utilizată pentru încălzire.
Ca urmare, Consiliul Concurenţei recomandă extinderea reţelei de distribuţie a gazelor naturale astfel încât să se renunţe treptat la încălzirea cu lemne, ceea ce va conduce la la diminuarea poluării, la economisirea aceste materii prime şi, implicit, la reducerea tăierilor ilegale.
În acest an, Consiliul Concurenţei a sancţionat trei companii (Forestar, Nico Paul şi Saniral cu amenzi totale de 2.315.077 lei (aproximativ 497.866 euro) pentru trucarea unei licitaţii derulate de Romsilva prin Direcţia Silvică Neamţ, stabilind preţurile ofertelor cu care au participat la licitaţia în plic închis pentru 94 de loturi de lemn fasonat.
De asemenea, autoritatea de concurenţă are în derulare o investigaţie privind posibile înţelegeri între companii active pe piaţa prelucrării lemnului în vederea împărţirii pieţei, surselor de aprovizionare, precum şi adjudecării partizilor (volum de lemn destinat comercializării) la un preţ minimal în cadrul licitaţiilor organizate de Direcţiile Silvice Alba şi Hunedoara. În cadrul acestei investigaţii, Consiliul Concurenţei a efectuat inspecţii inopinate la sediile companiilor Holzindustrie Schweighofer SRL, Egger Romania, Kronospan Romania, Kronospan Sebeş, Silva Logistic Services, Alredia şi Lacul Codrilor.
Consiliul Concurenţei a finalizat, în 2017, o anchetă sectorială pe piaţa primară a lemului şi a elaborat o serie de propuneri şi recomandări pentru îmbunătăţirea concurenţei în acest domeniu, care au şi fost preluate în reglementările din domeniu. Astfel, autoritatea de concurenţă a recomandat Regiei Naţionale a Pădurilor – Romsilva să elimine posibilitatea acoperirii, din alte activităţi, a unor costuri legate de prelucrarea masei lemnoase în instalaţiile proprii. De asemenea, cu privire la modalitatea de selectare de către Regia Naţională a Pădurilor – Romsilva, a partizilor care vor fi recoltate tot de către aceasta, Consiliul Concurenţei recomandă că aceasta ar trebui să se realizeze într-un mod nediscreţionar, în baza unei reglementări interne distincte.
Raportul privind pe piata comercializarii masei lemnoase cu destinatia lemn de foc poate fi consultat pe pagina web a instituţiei.
Consiliul Concurenţei este interesat în obţinerea de sugestii şi propuneri, acestea pot fi transmise timp de 30 de zile.