Amenzile au fost următoarelor companii: Construct Steel Market SRL (165.485,61 lei); Construcţii Drumuri şi Lucrări de Artă SRL (187.969,87 lei); Comesad Drumuri SRL (865.947,83 lei); General Trust Argeş SRL (649.623,96 lei); Selca SA (368.066,74 lei).
Companiile respective s-au asociat pentru a participa cu o ofertă comună
Companiile respective s-au asociat pentru a participa cu o ofertă comună la procedura de achiziţie publică, împărţită în cinci loturi, pentru reabilitarea străzilor din Piteşti. Aceasta a fost singura ofertă depusă în cadrul licitaţiei, conform agerpres.ro
În cadrul investigaţiei, Consiliul Concurenţei a constatat faptul că, sub aparenţa de legalitate a constituirii asocierii, cele cinci firme s-au înţeles să nu se concureze între ele şi să împartă contractele aferente celor cinci loturi ale procedurii.
Investigaţia a fost declanşată în anul 2018, în urma sesizării Administraţiei Domeniului Public Piteşti, în calitate de autoritate contractantă, care a anulat ulterior licitaţia. Trei dintre companiile implicate, respectiv Construcţii Drumuri şi Lucrări de Artă SRL, General Trust Argeş SRL şi Selca SA au recunoscut încălcarea Legii concurenţei, fapt ce a condus la reducerea amenzii aplicate acestora.
De asemenea, Consiliul Concurenţei menţionează faptul că încurajează companiile implicate în fapte anticoncurenţiale să contacteze autoritatea de concurenţă, în felul acesta, putând beneficia de reduceri substanţiale ale amenzilor.
Trebuie menționat că instituţia reaminteşte că, pentru a veni în sprijinul companiilor şi a evita încălcarea normelor în domeniu, a elaborat Ghidul privind respectarea regulilor de concurenţă în situaţia participării sub formă de asociere la o procedură de achiziţie publică.
A fost declanșată o investigație
Consiliul Concurenţei analizează tranzacţia prin care Vetropack Austria Holding AG intenţionează să preia Glass Container Company SA şi Glass Container Prim SA din Republica Moldova şi filialele acestora, a anunţat miercuri instituţia.
Autoritatea de concurenţă menţionează că Austria este membră a grupului Vetropack, ce are ca principal obiect de activitate fabricarea ambalajelor din sticlă pentru industria alimentară şi a băuturilor.
Grupul Vetropack activează pe segmentul proiectării, producerii şi livrării de ambalaje din sticlă, precum şi pe segmentul serviciilor de consultanţă şi asistenţă în domeniul analizei ambalajelor, îmbuteliere, condiţionare, tehnologie de închidere, rafinament decorativ şi etichetare.
Firmele Glass Container Company şi Glass Container Prim din Republica Moldova sunt active în domeniul fabricării şi vânzării de soluţii de ambalare din sticlă.
În urma acestei tranzacţii, Grupul Vetropack va achiziţiona indirect şi cele două filiale româneşti Glass Container Company-SP SRL şi Glass Container Prim-SP SRL, precum şi filiala din Republica Moldova, GCPrim – Glass Container Prim Plus SRL.
Activitatea principală a filialelor româneşti este reprezentată de vânzarea ambalajelor din sticlă produse de companiile din Republica Moldova.