Consiliul Concurenţei analizează tranzacţia prin care STADA Arzneimittel AG preia compania Walmark AS.
STADA Arzneimittel AG este o activă pe piața fabricării de produse farmaceutice. La nivel mondial, aceasta vinde produse în aproximativ 120 de tari, în România fiind prezentă prin STADA M&D SRL și STADA Hemofarm SRL.
WALMARK AS produce suplimente alimentare, principalele pieţe de desfacere fiind Cehia, Slovacia, Polonia, Bulgaria, România, Lituania, Letonia și Estonia. În România, WALMARK AS își desfasoară activitatea prin intermmediul filialei Walmark România SRL.
În conformitate cu prevederile Legii concurenţei (nr. 21/1996), această operaţiune reprezintă o concentrare economică ce depăşeşte pragurile valorice prevăzute de lege, fiind supusă controlului Consiliului Concurenţei.
Consiliul Concurenţei va evalua această concentrare economică în scopul stabilirii compatibilităţii sale cu un mediu concurenţial normal şi va emite o decizie în termenele prevăzute de lege.