Banca Mondială (BM) îşi reuneşte luni la Washington Consiliul de administraţie pentru a desemna un nou preşedinte al instituţiei de ajutor pentru dezvoltare, marele favorit fiind americanul Jim Yong Kim, informează AFP, citată de Agerpres.
În cursa pentru stabilirea succesorului americanului Robert Zoellick, al cărui mandat de cinci ani se încheie la 30 iunie, Jim Yong Kim, în vârstă de 52 de ani, medic, antropolog şi preşedinte al Universităţii Dartmouth (New Hampshire, nord-est), îl înfruntă pe ministrul nigerian al finanţelor, Ngozi Okonjo-Iweala, de 59 de ani.
Cei 25 de membri ai Consiliului de administraţie reprezintă ţări sau grupuri de ţări. Ei trebuie să decidă ‘prin consens’. Jocurile par a fi practic făcute înainte de reuniune, adaugă sursa citată. Jim Yong Kim poate conta pe sprijinul administratorilor american, japonez, canadian şi rus şi, foarte probabil, pe cel al europenilor. Datorită unui aranjament tacit cu europenii, acest post este monopolizat din 1946 de americani. În schimb, europenii au monopolizat conducerea Fondului Monetar Internaţional.