Consiliul de Securitate al ONU s-a reunit de urgenţă vineri, pentru a dezbate asupra deciziei preşedintelui american Donald Trump de a recunoaşte unilateral Ierusalimul drept capitală a Israelului, informează AFP.
Această decizie a provocat furie în lumea arabă şi a a fost dezaprobată de partenerii Washingtonului. Întrebat cu privire la ce ar trebui aşteptat de la această reuniune cerută de opt ţări din Consiliu, un diplomat a răspuns: "nimic". Un altul a declarat că aceasta va arăta "izolarea" SUA în acest dosar.
Opt ţări, dintre care patru europene, două sud-americane şi două africane, au cerut miercuri o reuniune de urgenţă a Consiliului de Securitate după decizia preşedintelui american Donald Trump de a recunoaşte unilateral Ierusalimul drept capitală a Israelului. "Misiunile Boliviei, Egiptului, Franţei, Italiei, Senegalului, Suediei, Marii Britanii şi Uruguayului cer preşedinţiei" nipone a Consiliului de Securitate "să organizeze o reuniune de urgenţă a Consiliului, cu un expozeu al secretarului general, înainte de sfârşitul săptămânii", informa un comunicat al misiunii suedeze.
La rândul său, coordonatorul special al ONU pentru procesul de pace în Orientul Mijlociu (OM), Nikolai Mladenov, a declarat vineri în cadrul Consiliului de Securitate că ONU este "extrem de îngrijorată de riscurile privind o escaladare violentă" a situaţiei, după decizia lui Trump. "Din 6 până în 8 decembrie" sunt anunţate "trei zile ale mâniei", a adăugat el în timpul unei legături video din Ierusalim, atenţionând împotriva riscului ca această decizie să provoace "o radicalizare religioasă". Oficialul ONU le-a cerut liderilor întregii lumi "să dea dovadă de înţelepciune" pentru a readuce calmul în regiune.Agerpres