Consiliul Europei a adoptat primul tratat internaţional obligatoriu din punct de vedere juridic privind utilizarea sistemelor de inteligenţă artificială (AI).
Primul tratat internaţional privind inteligenţa artificială a fost adoptat de Consiliul Europei
„Tratatul, care este deschis spre semnare şi ţărilor din afara Europei, stabileşte un cadru juridic care acoperă întregul ciclu de viaţă al sistemelor de AI şi abordează riscurile pe care acestea le pot prezenta, promovând în acelaşi timp inovarea responsabilă”, se arată într-un comunicat de presă al Consiliului Europei.
Părțile vor trebui să adopte măsuri pentru a identifica, evalua, preveni și atenua posibilele riscuri, precum și pentru a evalua necesitatea unui moratoriu, a unei interdicții sau a altor măsuri adecvate privind utilizarea sistemelor AI atunci când o astfel de utilizare prezintă riscuri incompatibile cu standardele privind drepturile omului, conform organismului european.
Consiliul Europei a salutat adoptarea tratatului internațional unic
Marija Pejcinovic Buric, secretarul general al Consiliului Europei, a salutat adoptarea unui „tratat internațional unic care va asigura că inteligența artificială respectă drepturile oamenilor”.
„El răspunde necesităţii de a avea o normă de drept internaţional susţinută de state de pe diferite continente unite de valori comune, ceea ce face posibilă valorificarea avantajelor inteligenţei artificiale, reducând în acelaşi timp riscurile pe care le reprezintă.
Prin acest nou tratat, intenţionăm să asigurăm utilizarea responsabilă a AI, una care respectă drepturile omului, democraţia şi statul de drept”, a adăugat ea.
Convenția-cadru va fi deschisă spre semnare la Vilnius, pe 5 septembrie, cu ocazia unei conferințe a miniștrilor justiției.
Uniunea Europeană a adoptat, de asemenea, o lege la începutul lunii martie pentru a reglementa sistemele AI, cum ar fi ChatGPT, fiind o legislație unică în lume.