Consilierii locali din Arad au votat, joi, într-o şedinţă extraordinară, proiectul privind acordul de principiu pentru intrarea Primăriei Arad în acţionariatul Companiei Aeroportuare Banat, care ar putea fi înfiinţată prin fuziunea aeroporturilor din Arad şi Timişoara.La şedinţă au fost prezenţi 15 consilieri din 23, iar votul pentru proiectul "Aviz de principiu pentru participarea municipiului Arad ca acţionar la Compania Naţională Aeroportuară Banat" a fost unanim, deşi p
Consilierii locali din Arad au votat, joi, într-o şedinţă extraordinară, proiectul privind acordul de principiu pentru intrarea Primăriei Arad în acţionariatul Companiei Aeroportuare Banat, care ar putea fi înfiinţată prin fuziunea aeroporturilor din Arad şi Timişoara.
La şedinţă au fost prezenţi 15 consilieri din 23, iar votul pentru proiectul „Aviz de principiu pentru participarea municipiului Arad ca acţionar la Compania Naţională Aeroportuară Banat” a fost unanim, deşi pentru trecerea proiectului ar fi fost necesare 12 voturi, transmite Mediafax.
Cu toate că primarul Gheorghe Falcă declara, recent, că Primăria vrea să se retragă din acest proiect, pentru a arăta că nu are „interese ascunse”, cum a fost acuzată de lideri politici din Timişoara, proiectul a fost votat, tot la propunerea edilului şef al Aradului.
Falcă a explicat că, între timp, de la Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii a sosit o invitaţie privind participarea, în 9 septembrie, la discuţii privind înfiinţarea companiei aeroportuare. Discuţiile ar urma să aibă loc la Timişoara, în sediul aeroportului, cu participarea tuturor părţilor implicate.
Falcă a spus că Aradul vrea să transmită un semnal pozitiv la această întâlnire, având proiectul votat, interesul fiind „unul regional, nu doar al arădenilor”.
Singurul amendament adus de consilierii arădeni la proiectul iniţial a fost legat de informarea aleşilor despre condiţiile care vor fi stabilite pentru participarea ca acţionar în viitoarea companie, votul final urmând să fie acordat ulterior.
SURSA: Mediafax