Consiliul Național pentru Transformare Digitală (CNTD) își va relua activitatea, anunță instituția într-un comunicat de presă. De asemenea, se mai arată că CNTD a fost creat pentru consolidarea colaborării dintre sectorul public şi organizațiile mediului privat și ale societății civile.

Autoritatea pentru Digitalizarea României (ADR) mai spune că în timpul pandemiei de coronavirus Consiliul Național pentru Transformare Digitală nu a putut lucra la nivelul la care se dorea la momentul respectiv. De aceea, activitatea Consiliului Național pentru Transformare Digitală a fost întreruptă.

Odată cu ridicarea restricțiilor pandemice, instituția își poate relua activitatea așa cum Autoritatea pentru Digitalizarea României și-a propus-o la lansarea CNTD.

”Un pas esențial în procesul de transformare digitală a României este întărirea relației de colaborare între sectorul public și mediul privat. Acesta este motivul pentru care ADR anunță acum reluarea activității Consiliului Național pentru Transformare Digitală – un for consultativ, dar și un organism tehnic, în care instituțiile aflate în serviciul public, împreună cu organizațiile private din industria IT și societatea civilă, vor trasa parcursul corect către o Românie digitală și puternic conectată la statele partenere din UE și NATO”, a transmis ADR într-un comunicat.

CNTD va dezbate și determina pașii pe care România trebuie să-i facă în recuperarea decalajelor

Președintele Autorității pentru Digitalizarea României, Dragoș Vlad, spune că misiunea Consiliului Național pentru Transformare Digitală (CNTD) este de a dezbate și determina pașii pe care administrația publică și industria IT din România trebuie să îi facă pentru a recupera decalajele dintre țara noastră și celelalte state europene.

„Uniunea Europeană a deschis mecanismele de finanțare dedicate reechilibrării economice a continentului. În viziunea UE, digitalizarea este o componentă esențială. În acest context de reașezare a paradigmei economice și sociale la nivel european, CNTD trebuie să contribuie la conturarea viitorul digital al României. Misiunea CNTD ca agora digitală este să dezbată și să determine pașii pe care industria IT din România trebuie să îi facă pentru a recupera decalajele dintre țara noastră și celelalte țări europene”, a declarat Dragoș Vlad, președintele ADR.

Rolul CNTD este de a contribui la creșterea gradului de transparență a deciziilor administrației publice, asigurând informarea, consultarea și participarea activă a membrilor Consiliului în procesul de elaborare a documentelor strategice și a proiectelor de acte normative cu efecte asupra procesului de transformare digitală a economiei și societății românești.

În marja Consiliului Național pentru Transformare Digitală, se pot constitui grupuri de lucru tematice, prin decizie a preşedintelui ADR, acestea fiind pe teme precum: cloud-ul guvernamental, identitatea electronică, transformarea digitală, AI și Big Data, competențe digitale, interoperabilitate.

Din 2020 până în prezent, peste 300 de organizații din mediul privat și din societatea civilă au devenit membri ai CNTD.