Consiliul Naţional Tripartit avizează proiectul de hotărâre privind stabilirea salariului minim

Consiliul Naţional Tripartit (CNT) a avizat vineri proiectul de hotărâre privind stabilirea salariului minim garantat în plată la nivelul de 1.450 de lei, începând cu 1 februarie 2017, însă sindicaliştii susţin că trebuie specificat şi faptul că acesta înseamnă salariu fără sporuri şi alte adaosuri la structura respectivă.

"Am urmat procedurile legale privitoare la discuţiile pe salariul minim. CNT are aceasta răspundere, de a aviza, de a avea un acord, de principiu, asupra salariului minim şi valorii salariului minim, lucru care s-a şi făcut. Valoarea salariului minim va fi de 1.450 de lei, iar în şedinţa de Guvern de astăzi, Guvernul va adopta această hotărâre", a declarat preşedintele Blocului Naţional Sindical (BNS), Dumitru Costin, la finalul întâlnirii de la Ministerul Muncii. 

Acesta a precizat că salariul minim garantat în plată trebuie să reprezinte contravaloarea " în bani", plătită pentru un program de lucru, iar această sintagmă trebuie să se regăsească în actul normativ. 

"Salariul minim este contravaloarea în bani, plătită pentru un program de lucru, de atâtea ore şi aşa mai departe. În bani, această sintagmă, la care ţinem foarte mult, întrucât sunt mulţi angajatori în România care combina, dau o parte în bani, o parte în produse, tichete, în orice altceva, ceea ce nu este în regulă. Încălcăm o convenţie internaţională, cea a Organizaţiei Internaţionale a Muncii din România, care spune în mod explicit că e vorba de un salariu în bani", a adăugat liderul BNS. 

De asemenea, Dumitru Costin a venit cu exemple referitoare la modul în care unii angajatori îşi plătesc angajaţii, respectiv cu obiecte din magazine sau alte bunuri. 

"Acest comportament ne duce spre zona gri a drepturilor plăţii salariale. În momentul în care îţi dă o parte din salariu în bani şi o altă parte în găinile nevândute din galantar, care mai au trei zile până la expirare şi îţi mai face şi o reducere, spunând: "ia găinile astea în schimbul salariului şi semnează aici ca ţi-ai luat leafa", nu e în regulă. Prejudiciem şi bugetul, pentru că odată ce primeşti cash salariu, evident că îl foloseşti, iar odată cu folosirea lui, lichidităţile salariale antrenează alte surse de venit pentru buget, respectiv accize, TVA, şi aşa mai departe, dar o găină din galantar sau un cupon sau o cămaşă la fabrica la care lucrezi, doar o pui pe tine…", a explicat liderul BNS. 

La rândul său, Bogdan Hossu, preşedintele Cartel Alfa, a anunţat că a existat un consens în CNT pentru avizarea proiectului de hotărâre în ceea ce priveşte nivelul salariului minim garantat în plată. 

"CNT pentru dialog social, reunit vineri dimineaţă, a avizat, prin consens, proiectul de hotărâre pentru stabilirea salariului minim garantat în plată, de la 1 februarie 2017, la nivelul de 1.450 de lei. Completarea pe care am făcut-o şi de principiu a fost aprobată vizează ca în textul legii să se specifice că salariul minim garantat în plată înseamnă salariu fără sporuri şi alte adaosuri la structura respectivă", a declarat preşedintele Cartel Alfa. 

Conform unui proiect de Hotărâre a Guvernului publicat, joi, pe site-ul Ministerului Muncii, salariul minim brut ar putea creşte cu 16%, la 1.450 lei, de la 1 februarie, iar numărul de ore de muncă în 2017 scade la 166 de ore lunar. 

'Prin prezentul proiect de Hotărâre a Guvernului se propune ca salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată să fie majorat la 1.450 lei lunar începând cu data de 1 februarie 2017, pentru un program complet de lucru de 166 ore în medie pe lună, ceea ce reprezintă o creştere de 16% faţă de anul 2016. Încheierea unui contract individual de muncă cu stabilirea unui salariu de bază mai mic decât cel prevăzut în prezentul proiect de Hotărâre de Guvern constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă contravenţională de la 300 de lei la 2.000 de lei, fiind distinctă de cea prevăzută de Codul muncii. Constatarea contravenţiilor şi aplicarea amenzilor se realizează de către inspectorii de muncă', se arată în nota de fundamentare. 

Ca urmare, pentru un program complet de lucru de 166 ore în medie pe lună, valoarea medie orară a salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată reprezintă 8,735 lei/oră pentru cuantumul de 1.450 de lei lună. 

'În prezent, salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată este stabilit la 1.250 de lei lunar, pentru un program complet de lucru de 169,333 ore în medie pe lună în anul 2016, reprezentând 7,382 lei/oră, în conformitate cu prevederile Hotărârii Guvernului nr. 1.017/2015', menţionează sursa citată. 

Guvernul ar putea lua în discuţie, în şedinţa de vineri, proiectul de hotărâre privind stabilirea salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată.

AGERPRES