Consolidare pentru vedetele Bursei

Săptămâna 9 – 13 iulie a fost de consolidare pentru principalele societăţi listate la Bursa de Valori Bucureşti, în vreme ce pentru o bună parte dintre cele listate la categoria a doua au predominat acţiunile speculative. Indicii BET şi BET C au încheiat săptămâna cu un câştig de 1,6%, respectiv 2%, fiind stabilite noi maxime istorice. O creştere de 2,2% s-a înregistrat şi pentru acţiunile societăţilor de investiţii financiare, dintre cele cinci societăţi do

Săptămâna 9 – 13 iulie a fost de consolidare pentru principalele societăţi listate la Bursa de Valori Bucureşti, în vreme ce pentru o bună parte dintre cele listate la categoria a doua au predominat acţiunile speculative.

Indicii BET şi BET C au încheiat săptămâna cu un câştig de 1,6%, respectiv 2%, fiind stabilite noi maxime istorice. O creştere de 2,2% s-a înregistrat şi pentru acţiunile societăţilor de investiţii financiare, dintre cele cinci societăţi doar SIF Muntenia fiind în scădere cu 1,4%. Cele mai bune randamente au fost aduse de SIF Transilvania (5%) şi SIF Moldova (4%).

În sectorul bancar s-au înregistrat evoluţii mixte pentru cei trei emitenţi. Dacă acţiunile Banca Carpatica au reuşit un câştig de 2,6%, iar acţiunile Banca Transilvania de 1,15%, acţiunile BRD Groupe Société Générale au pierdut peste 3,6 procente. Pentru perioada imediat următoare, evoluţia e de aşteptat să fie de consolidare, eventualele creşteri fiind justificate doar de rezultate financiare trimestriale peste aşteptări. În perioada 6 – 13 august, cele trei bănci vor publica rapoartele trimestriale.

În sectorul petrolier, acţiunile Petrom au încheiat săptămâna la acelaşi nivel de la 0,565 lei, iar surpriza a venit din partea companiei Rompetrol Rafinare. După patru şedinţe consecutive de scădere de la un maxim de 10,4 bani/acţiune la un minim de 9,66 bani, acestea au înregistrat o creştere spectaculoasă de peste opt procente la finalul şedinţei de joi. Vineri a fost testat maximul de tranzacţionare al ultimelor luni, de la 10,8 bani/ acţiune, iar săptămâna a fost încheiată cu un câştig de cinci procente. Creşterea bună din finalul de săptămână poate atrage o marcare de profit în special pentru cumpărătorii din perioada mai – iunie, adică o plafonare a cursului la 10,8 bani. Dacă însă presiunea cumpărătorilor se va menţine ridicată (joi, volumul a fost de cinci ori mai mare decât valoarea medie pe termen mediu), iar cursul va confirma nivelul de la 10,6 – 10,8 bani ca suport, este posibil ca acţiunile RRC să încerce testarea nivelului maxim istoric din zona 0,13 lei.
Am remarcat evoluţia deosebit de bună pentru sectorul farmaceutic. Acţiunile Biofarm au reuşit să aducă investitorilor un randament de peste 10% în săptămâna analizată, iar acţiunile Antibiotice au crescut cu peste 7%.

Aşa cum afirmam la început, pentru o bună parte dintre societăţile de la a doua categorie s-a înregistrat în ultima perioadă o volatilitate cu mult peste valorile obişnuite. Amintim din această categorie acţiunile Electroputere, care, după ce au crescut de la 0,25 lei la 2,23 lei, au scăzut apoi până la 1,1 lei/ acţiune, Oil Terminal cu creştere de la 0,45 lei la 1,15 lei şi apoi o scădere până la 0,8 lei, Socep Constanţa care de la 0,26 lei au urcat la 0,449 lei, pentru a atinge apoi un minim de 0,355 lei. Recomandăm prudenţă sporită pentru investitorii fără experienţă, care ar fi bine să lase investiţia în astfel de titluri doar în seama profesioniştilor. Câştigurile aberant de mari raportate la perioada în care sunt obţinute pot exista doar în condiţii de risc foarte ridicat.