Florentin Mănescu, directorul general al grupului de firme Constam, deţinut de familia sa, a declarat că, în acest moment, proiectele imobiliare dezvoltate de companie sunt în stand-by.
„Aşteptăm autorizaţia de construcţie în martie- aprilie şi abia în a doua jumătate a anului vom analiza posibilitatea de a le lansa”, a spus el. Cele două proiecte, anunţate încă din 2006 şi care presupun o investiţie de aproximativ zece milioane de euro, includ două ansambluri rezidenţiale, denumite deocamdată generic, Constam Rezidential Park.
Acestea sunt amplasate în zona istorică Alexandru Marghiloman din Buzău şi cuprind un cartier de blocuri cu 100 de apartamente şi unul cu 36 de vile, destinate segmentului de lux. „Din fericire, nu ne-am lovit de problemele blocării pieţei pentru că proiectele nu au fost lansate înainte de criză”, a spus Florentin Mănescu.
„Astfel, putem să ne calculăm paşii şi strategia în noile condiţii”, a adăugat el. În ceea ce priveşte introducerea unor noi variante de vânzare, omul de afaceri a precizat că, de acum înainte, orice soluţie clasică sau alternativă poate fi pusă în discuţie.
Grupul Constam cuprinde şase societăţi ce desfăşoară activităţi în domeniul construcţiilor – comerţ cu materiale de construcţii şi mărfuri industriale, construcţii civile şi industriale, producţie, transport, logistică, distribuţie şi dezvoltări imobiliare. Conform estimărilor directorului general, cifra de afaceri înregistrată la sfârşitul anului 2008 a fost de aproximativ 65 de milioane de euro, în creştere cu 50% faţă de anul precedent.