"Modificăm OUG 64/2013 privind înfiinţarea şi acreditarea fondurilor mutuale. Cum am anunţat în nenumărate rânduri, avem o măsură care se finanţează, în primul rând, din fonduri europene, în al doilea rând din fonduri de la bugetul de stat, dar şi din contribuţia fermierilor prin care dorim să acoperim, după ce se vor înfiinţa aceste fonduri mutuale, toate pierderile de venit pe care le înregistrează fermierii din diferite cauze. Prin modificarea OUG care a fost aprobată în 2013 introducem mai multe situaţii în care intervenim cu aceste despăgubiri şi cea mai importantă şi cea mai aşteptată de fermieri se referea la pagubele suferite de pe urma secetei", a declarat ministrul Agriculturii, într-o conferinţă de presă, la Palatul Victoria.
Daniel Constantin a adăugat că o altă modificare a OUG 64 se referă la introducerea Autorităţii de Supraveghere Financiară în procesul de acreditare şi supraveghere a acestui proces de înfiinţare şi, după aceea, de derulare a mecanismelor prevăzute de fondurile mutuale. AGERPRES