„Trebuie să vedem de ce elevii aceştia care nu mai sunt nişte copii, ei au discernământ deja se prezintă, aşa cum se prezintă la acest examen. Înainte se numea examen de maturitate. Şi întâmplător. Trebuie să vedem ce face familia, cum urmăreşte familia ceea ce fac copii lor, pentru că în definitiv este vorba de viitorul acestor copii. Trebuie să luăm în discuţie politizarea n-aş spune excesivă, pentru că termenul este prea lejer, politizarea totală a învăţământului şi s-ar putea şi aceasta să fie una din cauzele care ne-au condus aici. În altă ordine am putea lua în discuţie şi ceea ce se întâmplă cu personalul didactic din învăţământ. Şi nu numai, cu toţi salariaţii din învăţământ. S-ar putea să fie, dar în mică parte efectul umilinţelor la care sunt supuşi de ani de zile de două instituţii fundamentale a statului, instituţia prezidenţială şi Guvernul Românei“, a explicat Ciosu în cadrul unei emisiuni difuzată de Antena 3.
Constantin Ciosu, FEN: „Rezultatele de la Bacalaureat sunt efectul nenumăratelor reforme din ultimii 20 de ani”
5 iulie 2011, 09:37
Ultima modificare în 5 iulie 2011, 12:37
Procentul obţinut anul acesta la Bacalaureat reprezintă efectul nenumăratelor reforme din ultimii 20 de ani, reforme începute, niciodată finalizate, a declarat Constantin Ciosu, preşedintele Federaţiei Educaţiei Naţionale.
Etichete: bacalaureat,
Ministerului Educatiei,
reforme invatamant
Publicat in categoriile: HR
Ne puteți urmări pe Facebook, Telegram sau pe Google News
Publicat in categoriile: HR
Ne puteți urmări pe Facebook, Telegram sau pe Google News
Pentru comentarii sau drept la replică, ne puteți contacta pe pagina noastră de Facebook