Constantin Enceanu consideră ridicol examenul pe care a trebuit să-l treacă
Scandalul dintre Constantin Enceanu și Niculina Stoican, șeful acestuia, continuă. Artistul, membru al Ansamblului Constantin Tănase, i-a reproșat că nu este avansat în funcție. El s-a declarat extrem de supărat că nu avansează profesional în contextul în care notorietatea sa este una extrem de mare, în România.
Niculina Stoican i-a recepționat, în cele din urmă, mesajul lui Enceanu. Solistul de muzică populară a fost nevoit să dea un examen. Asta pentru a primi promovarea mult dorită. Enceanu nu a primit cu bucurie vestea. Din contră, faptul l-a înfuriat și mai tare pe acesta. El consideră că Niculina Stoican l-a pus într-o situație ridicolă, după o carieră de zeci de ani. Constantin Enceanu a considerat testul la care a fost supus nici mai mult nici mai puțin decât un examen de … capacitate.
„Am avut examen de capacitate, după o experiență de atâția ani. E legal așa ceva, toate probele au fost orale. Cu o comisie formată din 4-5 membri. De regulă sunt din instituția respectivă, dar doamna manager a vrut să fie altceva. La mine cei din comisie au fost de la Teatrul Liric și de la Filarmonică.
Fără lipsă de modestie, nimeni dintre aceștia nu are numele meu. Dar oamenii au fost ok. Le-am cântat o doină, le-am spus ceva despre zona mea folclorică. Lucruri pe care le știau și fără să mă pună să le fac. La prima vedere, m-au pus să descifrez un solfegiu și ceva despre regulamentul de ordine interioară. Pe care eu, ca și manager fiind, acum câțiva ani, îl știam vrând-nevrând. Dar probabil a fost o ambiție a doamnei manager. Altfel nu-mi explic.
Asta m-a iritat și pe mine. Totuși, dacă la nivel de țară, fără lipsă de modestie, sunt cotat printre cei mai bun artiști din țară, pentru ce a fost nevoie și de așa ceva?”, a declarat Constantin Enceanu, pentru Cancan.ro.
Vrea ca meritele să îi fie recunoscute
Artistul nu știe ce are de împărțit colega sa de breaslă cu el. Enceanu spune că tot ce și-a dorit este să-i fie recunoscute meritele profesionale. El spune că nu a cerut nimic altceva decât ce i se cuvenea. Și nu vrea să avanseze în carieră pentru bani. Solistul a detaliat că încă nu știe ce se va întâmpla cu procesul pe care i l-a intentat șefei sale, Niculina Stoican.
„Întrebați-o pe dânsa ce are cu mine. Nu comentez faptele altora. Important e că totul se termină cu bine. Sunt prins acum cu festivalul Maria Tănase și nu am avut timp să discut cu avocatul ce voi face acum cu procesul pe care l-am deschis. Depinde de mine.
Dar eu nu am vrut altceva decât să mi se recunoască drepturile, banii nu mă interesează, mi i-a dat Dumnezeu când nu am crezut. Era vorba de un drept de-al meu care voiam să fie recunoscut criptic”, a continuat el.